Poliţiştii, cu ochii pe drogul violului

10Comentarii
Poliţia rusă a atras atenţia colegilor români despre noul drog la modă: GHB
Poliţia rusă a atras atenţia colegilor români despre noul drog la modă: GHB
Poliţiştii români, inclusiv cei din Bihor, au fost informaţi de către Poliţia Rusă despre circulaţia mai intensă a unui nou drog: GHB.

„Poliţia rusă ne-a atras atenţia că mai nou se comercializează foarte mult un drog inodor, insipid şi incolor, care face ravagii. Este vor de GHB (acidul gamma hydrobutyric), denumit şi drogul violului şi este folosit şi de către unii bărbaţi care vor să scadă puterea de rezistenţă a victimelor în timpul actelor sexuale forţate”, a informat comisarul-şef Valerian Şipoş, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea. El a explicat că acest drog este greu de depistat în produsele sub forma cărora este comercializat, dar că produce tot mai multe victime.

În băutură

În România, drogul violului a intrat pe piaţă de câţiva ani, dar este posibil ca numărul celor care cumpără acest drog să fi crescut mult mai mult în ultimele luni. GHB este considerat de către poliţişti un stupefiant pe care consumatorii îl folosesc pentru a putea întreţine relatii sexuale „forţate”. Se pare că bărbaţii care consumă GHB au un grad uşor mai mare de stimulare sexuala iar femeile – o sexualitate înrăutăţită: acestea acceptă relatii multiple, involuntare, despre care ele nu îşi mai amintesc decât vag. Pentru a fi acceptaţi de către o femeie, bărbaţii pun acest drog în băutura partenerei pe care vor să o drogheze, pentru ca apoi să o violeze fără ca aceasta să riposteze vehement.

GHB medical

Se pare că drogul este folosit uneori în doze speciale şi pentru anestezii în cazuri de intervenţii chirurgicale. Unele studii indică şi că GHB stimulează hormonii de creştere, motiv pentru care unele persoane ar folosi acest drog în sălile de fitness, pentru formarea unei musculaturi de invidiat. Diferenţa dintre anestezie, musculatură şi viol stă probabil în dozaj. GHB se pare că inhibă sistemul neuronal predominant, astfel că o persoană excitată va fi calmată şi o persoană cu angoase inhibată va deveni volubilă. În doză puternică GHB are efect sedativ care provoacă dezinhibarea sexuală (GHB nu e afrodisiac).

GHB se vinde sub formă de lichid, în praf, în capsule sau granule, care trebuie dizolvate în apă sau alcool şi pentru că nu are nici miros şi nici gust (doar un gust uşor sărat) şi nu poate fi depistat la prima vedere. GHB îşi face efectul în circa 5-15 minute, consumatorul simţindu-se la fel ca după un pahar sau două de alcool: relaxat, uşor ameţit, destins, dezinhibat. „Mirajul” ţine în funcţie de doza îngurgitată şi de persoana care consumă, în jur de 3 – 4 ore, după care se degradează astfel că nişte analize medicale după acest interval de timp nu ar reliefa prezenţa în organism al acestui drog. După epuizarea efectului, consumatorii pot avea stări de vomă, iar cei care îl folosesc frecvent şi pe o perioadă mai lungă îşi riscă viaţa.

Comisarul-şef Şipoş spune că încă la nivel de judeţ nu a primit nicio informaţie de la Ministerul Sănătăţii sau Guvern care să indice măcar intenţia de modificare a listei cu substanţe stupefiante interzise prin lege. Şipoş apreciază că, la ora actuală, sunt sigur câteva zeci de stupefiante care nu sunt în anexa legii privind drogurile interzise spre comercializare şi consum şi prin urmare nu sunt sub incidenţa legii. Chiar dacă încă nu au toate pârghiile pentru a stopa din faşă comercializarea drogurilor periculoase, vândute la liber, în weedshopuri, poliţiştii promit că vor continua şi în acest an controalele în magazinele cu plante etnobotanice, probabil împreună cu colegii din alte structuri ale statului.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor