Poliţiştii, învăţământ la distanţă

Poliţiştii, învăţământ la distanţă
REŞIŢA – „Sistemul Informatic eLearning“, folosit de Ministerul Administraţiei şi Internelor, a fost lansat ieri, în cadrul unei videoconferinţe susţinută la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Acest sistem va fi folosit pentru pregătirea poliţiştilor pentru perfecţionare.

Tactică poliţienească

Fiecare inspectorat a amenajat o sală specială, în care au fost montate calculatoare, cu ajutorul cărora se vor desfăşura examene on-line. Mai exact, poliţiştii nu se vor mai deplasa în alte localităţi pentru a urma cursuri de specializare, acestea fiind făcute cu ajutorul acestui program performant. „Sistemul eLearning poate fi folosit pentru studiul cursurilor de evoluţie în carieră, cele de tactică poliţienească, de integrare europeană, de utilizare a calculatorului sau de management.

De asemenea, „eLearning-ul“ acţionează ca suport pentru însuşirea mai rapidă de către angajaţi a actualizărilor legislative, a procedurilor specifice Poliţiei, precum şi a bunelor practici poliţieneşti“, ne-a informat Adriana Beţa, purtător de cuvânt la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Mianda Mladin



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase