Poliţiştii îşi reclamă drepturile

8Comentarii
Pancarte sugestive la protestul din faţa Prefecturii Bihor
Pancarte sugestive la protestul din faţa Prefecturii Bihor
Sindicaliştii SNPPC au început luni protestele faţă de subfinanţarea activităţii Poliţiei. Imagini protest   Video: Poliţiş tii continuă protestele  Video

Sediul Prefecturii Bihor a adunat ieri la ora 10:00 câteva zeci de poliţişti şi frontierişti care au reclamat nerespectarea unor drepturi financiare care le revin. La aceeaşi oră, şi sediile celor două instituţii participante la protest au fost „blindate” cu poliţişti, care vor protesta până vineri, în aşteptarea rezultatelor negocierilor.

Dacă drepturile nu le vor fi respectate, poliţiştii vor decide şi alte forme de protest. Acţiunea din Oradea se înscrie în campania declanşată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” pe 11 august, odată cu mitingul din faţa sediului Ministerului de Interne. Însă ministrul Nica a apreciat că protestul sindicatului ProLex este o problemă ce ţine de Ministerul de Finanţe şi nu de MAI, explicând că la acest sindicat, al vameşilor, „sunt afiliaţi şi câţiva poliţişti”.

Însă sindicatul ProLex s-a raliat în perioada 17-21 august la protestele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Persoanalului Contractual.

Iar liderul sindical Marin Gruia a avertizat că protestele vor continua şi în ţară, zilnic între orele 10.00 şi 12.00, perioadă de timp în care poliţiştii îşi vor lua ore libere în contul orelor suplimentare lucrate deja. „Ministerul Administraţiei şi Internelor a primit un buget pentru zece luni şi a fost împărţit la 12 luni. De aceea nu există bani pentru plata compensaţiilor de chirie, pentru prime de vacanţă şi pentru celelalte drepturi băneşti legale.

Nu sunt bani nici pentru hârtie sau toner, astfel că poliţiştii le aduc de acasă”, declara Marin Gruia, liderul SNPPC. Ministrul MAI, Dan Nica, a anunţat recent că angajaţii ministerului care lucrează în alte localităţi decât cele unde au locuinţa vor fi transferaţi în oraşele de domiciliu, pentru a nu se mai plăti chiriile.

Printre sporurile care ar putea fi reduse se numără şi cele pentru „mascaţii” de la forţele de intervenţie rapidă.

Sediu în stand-by

Lipsa de finanţare din partea MAI o resimte şi sediul IPJ Bihor, a cărui renovare stagnează deşi trebuia finalizată în 2008. Recent, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, i-a cerut şefului Poliţiei Române, chestorul Petru Tobă, să găsească soluţii pentru urgentarea lucrărilor, întrucât în timp ce Poliţia Bihor stă pe gratis în fostul Centru de Plasament de pe strada Lalescu, CJ achită lunar chirii de 9.000 de euro pentru propriile instituţii. „Chestorul Petru Tobă ne-a promis că, din economia făcută prin renegocierea unor contracte precum cel pentru maşini va aloca fonduri şi pentru renovarea sediului Poliţiei Bihor”, explica Ţîrle.

Alexandra Borz, Cristian Horgoş



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor