Polițiștii judiciari stau pe un butoi cu pulbere

Răzvan Doseanu – avocat coordonator DOSEANU&ASOCIAȚII
Răzvan Doseanu – avocat coordonator DOSEANU&ASOCIAȚII
Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare , ” Numirea , promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile poliției judiciare se fac potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție”.

Prin decizia nr. 317/2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605 din 23 iulie 2019 , Curtea Constituțională a României a admis o excepție de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 364/2004 sunt neconstituționale.

Această reglementare nu face referire la criteriile și condițiile potrivit cărora pot avea loc aceste evenimente care marchează parcursul carierei polițistului , ci face trimitere la normele de competență aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne . Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 1504/2006 privind desemnarea polițiștilor ca organe de cercetare ale poliției judiciare nu a fost publicat în Monotorul Oficial al României, Partea I.

Se constată astfel o derobare a legiuitorului de la competența constituțională de a stabili condiții și criterii clare , concrete referitoare la aspectele esențiale ale raportului de serviciu al organelor de cercetare ale poliției judiciare. Prin aceste carențe de legiferare, reglementarea trimite, mai degrabă, la criterii ce țin de oportunitate și subiectivism , arbitrare , caracteristici ce nu pot constitui fundament al existenței și evoluției raportului de serviciu al unui funcționar public.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !