Polițiștii locali au prins hoțul de mobilier urban

4Comentarii
Polițiștii locali au prins hoțul de mobilier urban
Polițiștii locali l-au prins pe bărbatul care furat mobilier urban în valoare de 3 000 de lei din zona Parcului Silvaș. 

Agenții au sesizat în luna martie că o zonă de recreere din Parcul Silvaș a fost vandalizată, lipsind mai multe elemente de mobilier urban. „În urma supravegherii zonei şi a cercetărilor efectuate, polițiștii locali au reușit să obțină mai multe informații. Astfel, în data de 4.04.2017, polițiștii  s-au deplasat pe str. Mareșal Averescu, unde la locuința numitului S.I. (55 de ani) din Maramureș au fost găsite diverse obiecte de mobilier (scaune, butuci de lemn etc.)”, transmite Poliția Locală Oradea.

În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul a furat mobilier urban în valoare de 3 000 de lei. „Patrula de Serviciu din cadrul Poliției Locale Oradea l-a sancționat contravențional pe S.I. cu amendă în valoare de 1.000 lei și a aplicat măsura complementară de confiscare a bunurilor”, transmite municipalitatea.

Totodată, cazul a fost predat colegilor de la Poliţia Municipiului Oradea, în vederea continuării întocmirii actelor necesare pentru tentativă de furt.

Cetăţenii pot apela la Poliția Locală Oradea pentru a semnala situaţii din sfera ei de competenţă la numărul de telefon 0259.969 – Dispecerat.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor