Politistii rutieri din Bihor, la datorie

De Alexandra Lăzureanu
Politistii rutieri din Bihor, la datorie
Poliţiştii rutieri au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru siguranţa tuturor participanţilor la trafic

Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene. Ca urmare a abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 264 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 36.960 lei. Totodată, nouă permise de conducere au fost suspendate, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi nouă tamponări. 151 de sancţiuni au fost aplicate pentru viteză excesivă, 43 pentru traversări prin loc nepermis, şase pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule cu defecţiuni tehnice, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 62 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

 Depistaţi băuţi la volan

 Astfel, pe DN 19, în Tămaşeu a fost depistat M.G. (44 ani), din Săcueni, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 107 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h. În aceeaşi zi, pe strada Independenţei din Oradea a fost depistat orădeanul M.O. (61 ani), în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Miercuri, pe strada Republicii din Oradea a fost depistat şi F.D.I. (27 ani), din judeţul Constanţa, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi în fiecare dintre cazuri au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !