Poliţiştii rutieri în acţiune

7Comentarii
Poliţiştii rutieri în acţiune
În noaptea de 8 spre 9 ianuarie, poliţiştii rutieri au efectuat în trafic acţiuni de amploare pe raza judeţului.

Ca urmare a abaterilor rutiere constatate în week-end, au fost aplicate 485 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.520 lei. Totodată, 24 de permise de conducere au fost suspendate, au fost constatate 10 infracţiuni şi 12 tamponări. Astfel, 250 sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 78 pentru lipsa centurii de siguranţă, 25 pentru traversări prin loc nepermis, şapte pentru conducere sub influenţa alcoolului, cinci pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, iar 120 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri. Peste 150 de sancţiuni au fost aplicate în cadrul unei acţiuni desfăşurate în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe D.N. 79 şi pe D.N. 76, în scopul prevenirii evenimentelor rutiere şi sporirii gradului de siguranţă rutieră. În acţiune au fost implicaţi atât poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, cât şi poliţiştii de la posturile de poliţie comunale.

Au „vânat” şoferii indisciplinaţi

În cadrul acţiunii, politistii bihoreni au vizat depistarea participanţilor la trafic care manifestă agresivitate în conducerea autovehiculelor, deplasându-se cu viteză excesivă, disciplinarea participanţilor la traficul local, depistarea persoanelor care conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, a celor care conduc autovehicule neînmatriculate, cu numere false de înmatriculare sau a celor care care conduc fără permis de conducere, ori au suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Astfel, pe D.N. 79 s-a acţionat cu mai multe aparate radar dispuse în „cascadă” şi au fost aplicate 103 sancţiuni în valoare de 13.340 lei, din care 78 de sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, un permis de conducere a fost reţinut în vederea suspendării şi a fost retras un certificat de înmatriculare. „Pe D.N. 76 au fost aplicate alte 50 de sancţiuni contravenţionale, şase permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării, din care patru pentru conducere sub influeţa alcoolului şi au fost constatate cinci infracţiuni la regimul circulaţiei” informează inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Alexandra Borz

Neregulile provoacă accidente



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor