Politistul ilegalist eliberat

Politistul ilegalist eliberat
În primă instanţă Vasile Bodnarescu, politistul prins că a făcut un accident sub influenţa băuturilor alcoolice, a primit mandat de arestare pentru 10 zile.

La judecarea recursului, joi, înaintat de acesta magistraţii au decis admiterea acestuia şi „ respinge propunerea de arestare preventivă formulată” şi a impus „ măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei pe o durată de 30 de zile”.

Sub control

Curtea de Apel Oradea a dispus de asemenea ca inculpatul Bodnărescu să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat şi să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, respectiv IPJ Bihor conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Politistul, acum suspendat are obligaşţia de a nu-şi schimba locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

Politist recidivist

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în data de 21 martie 2011, au început urmărirea penală faţă de învinuitul Vasile Bodnarescu, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Avram Iancu, pentru săvârşirea a patru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Agent în cadrul postului de poliţie Ciumeghiu, judeţul Bihor, bărbatul a fost reţinut luni pentru 24 de ore, fiind acuzat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a intrat cu maşina într-un stâlp de curent din localitate, fugind de la locul accidentului. Pe lângă că era băut, subofiţerul circula cu permisul suspendat, tot pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Colegii săi poliţişti nu sunt de acord cu comportamentul lui Vasile Bodnarescu şi consideră că locul său este în rândul civililor. „Nu ştiu ce mai caută încă în poliţie. Din câte ştiu eu e la a patra abatere şi ar fi trebuit exclus din rândul poliţiştilor. Oricum nu cred că va scăpa de excludere”, ne-a declarat unul dintre poliţiştii bihoreni, indignat de comportamentul „rural” al colegului său.

V.T.

Politist cercetat penal pentru accident cu fuga



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !