Poloiştii au fost recompensaţi

Poloiştii au fost recompensaţi
Echipele de polo Crişul, respectiv CSM Oradea, s-au situat pe locul III în precedentele opt ediţii ale Superligii Naţionale. Poloiştii orădeni au reuşit în acest an să întrerupă această obsedantă tradiţie, cucerind titlul de vicecampioni naţionali.

Ultima clasare pe locul secund a fost realizată în sezonul 1993. Conducerea Primăriei şi a CS Municipal a premiat ieri echipa de polo, în cadrul unei festivităţi care a avut loc la sala mare a Primăriei.

Festivitate

La ceremonie au fost prezenţi primarul Petru Filip, viceprimarul Mihai Groza, consilierul local Mircea Matei, directorul CSM Oradea, Petruţ Drăgan, vechiul om de polo Ioan Alexandrescu, sponsorul Valentin Ionescu, antrenorul Cornel Gordan, precum şi componenţii echipei de polo CS Municipal: Dorin Creţu – portar; Cosmin Baidoc, Mihnea Alexandrescu, Cosmin Goina, George Tarnoveţchi, Bogdan Câmpianu, Andrei Creţu, Flaviu Mănucu şi Mircea Mălai. Au absentat Ramiro Georgescu, aflat într-un turneu în Spania, cu echipa naţională, precum şi cei trei jucători maghiari din lot, Kuna Péter, Korbuly Tamás şi Jancsó Péter.

Şcoala orădeană de polo

„Doresc să felicit echipa pentru această performanţă. Sportul este la ora actuală unul dintre cei mai importanţi vectori de imagine pentru un oraş. Oradea a fost şi va fi întotdeauna unul dintre cele mai importante centre ale poloului românesc.

Şcoala orădeană de polo a nevoită să crească în permanenţă jucători de mare valoare, pe care, din păcate, i-a pierdut după ce aceştia s-au consacrat. În viitor, intenţionăm să schimbăm această stare de lucruri. Vom încerca să atragem finanţatori, pentru a asigura o susţinere materială corespunzătoare echipei de polo. Mi-aş dori extraordinar de mult să devenim campioni naţionali”, a declarat primarul Petru Filip.

Atuul bazinului olimpic

Şeful Executivului local a afirmat că Oradea va intra treptat în circuitul poloului european. „Am luat decizia de a investi în baza materială a acestui minunat sport. A fost, la prima vedere, o decizie riscantă, datorită sumelor foarte mari care au trebuit investite. O astfel de investiţie va aduce însă avantaje deosebit de mari pentru oraş. Având acest bazin olimpic, Oradea va găzdui în luna iulie Campionatul European de polo pentru juniori, o competiţie în premieră pentru România. Am convingerea că Oradea va intra după acest campionat în circuitul poloului european, urmând să găzduiască şi alte turnee”, a spus Petru Filip.

Patronul firmei ABA RO, Valentin Ionescu, unul dintre sponsorii constanţi ai poloului orădean, a oferit jucătorilor premii în valoare totală de 150 milioane lei. El a promis că va premia echipa cu peste 450 milioane lei în cazul câştigării titlului naţional în sezonul viitor.

Gavril Nuţiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !