Poloiştii copii ai CS Crişul, la turneul final

1Comentariu
Poloiştii copii ai CS Crişul, la turneul final
ORADEA – Cel de-al doilea turneu zonal Vest al CN de polo pentru copii (născuţi în 1997 şi mai tineri) s-a desfăşurat la Bazinul acoperit Crişul din Oradea şi a consemnat superioritatea categorică a formaţiei Crişul.

Echipa orădeană a câştigat toate meciurile disputate, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi la primul turneu zonal, disputat la Arad. Micii poloişti pregătiţi de antrenorul Ciprian Câmpianu s-au calificat astfel fără probleme la turneul final al campionatului.

Clasamentul final al Zonei Vest a fost:

1. CS Crişul; 2. Viitorul Cluj-Napoca; 3. Astra Arad; 4. CSM Oradea. Echipa CSM Oradea (antrenor Marcel Haşaş) a fost constituită cu doar o lună în urmă şi nu a putut emite pretenţii la calificare.

Turneul final al CN de copii va avea loc în perioada 1-3 august, la Bazinul acoperit Crişul din Oradea, cu participarea echipelor CS Crişul, Viitorul Cluj-Napoca, Astra Arad, Triumf Bucureşti, CSŞ nr. 3 Bucureşti şi Liceul „Emil Racoviţă” Bucureşti. CS Crişul este candidată la podiumul campionatului. „Ne pregătim de numai şapte luni, iar obiectivul nostru a fost calificarea la turneul final. Vom încerca să realizăm o performanţă cât mai bună”, ne-a declarat antrenorul Ciprian Câmpianu.

Tehnicianul orădean are la dispoziţie următorul lot: Marc Cuibuş – portar; Gui Zalan, Török Tamás, Szabó István, Sever Cioban, Cristian Terek, Andrei Podină, Vekerdi Victor, Antonio Alexandrescu, Eric Hainer, Aron Pop, Şerban Mureşan, Roland Galea, Leonard Pop şi Paul Vălean.

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor