Pompier orădean vicecampion național al MAI la judo

De Oana Farcas
Reactualizat la:
Adrian Bogoșel (primul din stânga), vicecampion național al MAI la judo.
Adrian Bogoșel (primul din stânga), vicecampion național al MAI la judo. - © Foto: ISU Crișana
Subofițerul Adrian Bogoşel, unul din cei mai medaliați angajați ai ISU Crișana, dar și din cadrul MAI.

Plutonierul major Adrian Bogoşel, subofițer în cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, a devenit deținătorul titlului de vicecampion în cadrul Campionatului Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), îmbogățindu-și palmaresul sportiv cu cea de-a 18-a medalie.

În perioada 14-17 noiembrie, la Călimănești (Vâlcea), s-a desfăşurat etapa finală a Campionatului de Judo al MAI, competiție la care, ISU „Crişana” Bihor a fost reprezentat de Adrian Bogoşel.

După susținerea a patru meciuri eliminatorii în cadrul competiției, ce a reunit la start aproximativ 150 de angajaţi ai MAI, pompierul militar bihorean a reușit să ocupe ce-a de-a doua treaptă a podiumului, la categoria 90 de kilograme, devenind astfel vicecampion național la judo.

Super medaliat

În cadrul Campionatului Naţional de Judo al MAI, în interval de opt ani, Adrian Bogoşel a obținut opt medalii de aur și una de argint, iar în cadrul campionatelor naționale și internaționale, nu mai puțin de 18 medalii.

Mai mult, pompierul orădean a obținut Locul I la Campionatele Naționale de Unifight ale MAI din ultimii doi ani, Locul I la fiecare dintre cele opt ediţii ale Campionatului de Judo organizat de Minister, la care a participat până în anul 2016 și Locul II la ediția din acest an, precum și titlul de campion mondial la proba de judo la două competiții internaționale (Jocurile Mondiale ale Pompierilor, organizate la Liverpool, în 2008 și Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor desfășurate în Canada, în 2009) și cel de campion mondial la proba de canotaj la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, desfăşurate în Coreea de Sud.

În anul 2010, la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, desfăşurate în Coreea de Sud, sportivul orădean a ocupat toate cele trei trepte ale podiumului la discipline sportive diferite, cucerind medalia de aur la canotaj, cea de argint la judo şi cea de bronz la lupte libere.

În anul 2011, la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor, organizate la New York, pompierul bihorean a devenit vicecampion mondial la proba de judo, categoria – 90 kilograme, poziție ocupată și în 2013, la aceeași competiție, desfăşurată în Belfast (Irlanda de Nord), unde au participat peste 7.000 de sportivi din 67 de țări.

Din anul 2008 până în prezent, în cadrul celor cinci competiții internaționale și 11 naționale la care a participat, Bogoşel Adrian a reuşit să cucerească nu mai puţin de 18 medalii, dintre care 13 de aur, 4 de argint şi una de bronz.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !