Pompieri în alertă după ce un copil a dispărut sub ape, lângă Comloșu Mare

De Bogdan Marta
Reactualizat la:
Pompieri în alertă după ce un copil a dispărut sub ape, lângă Comloșu Mare
© foto: ISU Timiș
Pompierii au intrat în alertă, marți seara, după ce au fost anunțați că un copil de 8 ani a dispărut sub ape, într-o baltă de lângă localitatea Comloșu Mare, din județul Timiș.

Din primele informații, un echipaj format din trei subofițeri, care au o barcă, a pornit spre Balta Lungă, locul unde au fost anunțați că micuțul a dispărut sub apă.

Pompierii au fost anunțați că micuțul de 8 ani a mers la scăldat cu prietenii lui și a dispărut sub apă.

UPDATE: Forțe suplimentare de pompieri, trimise la fața locului

Pentru găsirea copilului au fost mobilizate forțe suplimentare de pompieri din cadrul altor patru subunități. Astfel, se îndreaptă spre Balta Lungă 12 subofițeri cu patru bărci, patru baloane de iluminat cu patru generatoare și doi scafandri din cadrul ISU Arad, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

UPDATE 2: După două ore de căutări, copilul a fost găsit de scafandri, inconștient.

După două ore de căutări, copilul de 8 ani a fost găsit de scafandri, inconștient. Un echipaj de ambulanță a început manevrele de resuscitare.

La căutări au participat doi ofiţeri si 22 de subofițeri, precum și un echipaj de scafandri.

foto: ISU Timiș ©

UPDATE 3: Copilul nu a mai putut fi salvat.

După o oră de încercări nereușite de a-l resuscita, medicii de pe ambulanță au declarat decesul micuțului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !