Pompierii, asaltaţi de peste o mie de oameni

Copiii au aflat că trebuie să-şi facă curaj dacă vor să salveze oameni
Copiii au aflat că trebuie să-şi facă curaj dacă vor să salveze oameni
Joi, peste 1.400 de copii de diferite vârste, însoţiţi de părinţi, educatoare sau învăţătoare i-au vizitat pe pompieri.

Interesul pentru modul în care se salvează vieţi a fost extrem de mare joi, când pompierii bihoreni au organizat pentru a doua oară din septembrie, Ziua Porţilor Deschise. Evenimentul a fost oferit de către salvatori populaţiei civile cu ocazia sărbătoririi în 13 octombrie a Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor.

Pe parcursul întregii zile, pompierii din toate subunităţile Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au arătat vizitatorilor parte din tehnica de intervenţie în caz de dezastre naturale şi le-au explicat modul de folosire al acesteia.

Mulţi vizitatori

Până la amiază, peste 1400 de copii de grădiniţă şi de şcoală din tot judeţul au vizitat pompierii din subunităţile de intervenţie, iar după-amiaza alte câteva sute de copii însoţiţi de părinţi au „inspectat” maşinile de intervenţie ale pompierilor, autospeciala de descarcerare, echipamentele de salvare din mediul acvatic, dispozitivul de salvare din puţuri, autoscara mecanică, autospeciala pentru evacuarea fumului şi gazelor etc.

La Oradea, copiii au fost lăsaţi să se urce şi în barca de salvare de la pompieri, au aflat cum se acordă primul ajutor, li s-a explicat rolul gulerului cu care se imobilizează gâtul unei persoane devenită victimă, au aflat că scafandri au în cadrul echipamentului inclusiv busolă pentru orientare şi cuţit pentru a desprinde potenţiala victimă agăţată pe sub apă de vegetaţie etc.

O machetă ce înfăţişa un baraj de apă, cu diverse clădiri în miniatură (şcoală, spital, biserică, maşini, căsuţe) a fost şi ea atracţia copiilor, care au aflat că oamenii pot fi salvaţi de la inundaţii dacă nu îşi construiesc casele sau alte imobile în imediata vecinătate a apei.

Pompierii au fost încântaţi să afle că mulţi dintre copiii de grădiniţă şi şcoală primară au deja informaţii elementare despre modalităţi de prevenire a tragediilor umane. În acelaşi timp, copiii care au „dat ochi” cu pompierii au aflat că şi salvatorii sunt oameni ca ei, doar că au învăţat să salveze oameni şi să fie curajoşi pentru ca fiecare intervenţie a lor să fie o reuşită, cu victime şi pagube cât mai puţine.

O.Ş.

Pompierii isi redeschid portile

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase