Pompierii bihoreni, alături de surorile lovite pe trotuar de un autoturism și de copiii nevoiași

De Costel Demian
Pompierii bihoreni, alături de surorile lovite pe trotuar de un autoturism și de copiii nevoiași
Pe parcursul lunii decembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor derulează proiectul caritabil „Daruri de la pompieri pentru 100 de copii”.

Pompierii bihoreni din cadrul celor 12 subunități au identificat în raioanele de intervenție în care acționează, copiii ale căror trăiri de sărbători depind de ajutorul semenilor, implicându-se activ în misiunea de a aduce bucurie în sufletele acestora.

„Pompierii militari din întreg județul au intervenit și vor continua să <descindă>, de această dată încărcați cu daruri și diverse bunuri, în Oradea: la o familie cu 6, respectiv la una cu șapte copii, din care unul cu grave probleme de sănătate; la patru copii a căror mamă este bolnavă de cancer; la surorile și mama fetiței decedate în urma accidentului produs în 29 noiembrie, lângă Parcul Salca din Oradea; la cinci frați, cu vârste între 6 și 14 ani, fără mamă, crescuți de tată; în Hidișelul de Sus: la un copilaș orfan de ambii părinți, crescut de bunica bolnavă; în Iteu, Dijir, Suiug, Boianu Mare: la 12 copii din familii nevoiașe; în Tulca: la șase frați cu vârste între 4 și 14 ani, abandonați de mamă, cu tatăl plecat să muncească în străinătate, lăsați în grija bunicii bolnave; în Gurbediu, Tinca și Hodișel: la trei copii bolnavi și alți șase din familii cu situație financiară precară; în Budureasa, Roșia, Ioaniș, Luncșoara, Beznea, Groși, Băița, Nucet, Vașcău, Câmpani, Izbuc, Poieni de Sus, Săcueni și Valea lui Mihai: la 43 de copii cu diferite probleme (orfani de un părinte, bolnavi, trăind la limita subzistenței etc)”, precizează maior ISU Crișana, Camelia Roșca.

Alături de cele patru fetițe lovite pe trotuar

Pompierii care au intervenit la accidentul din 28 iulie, atunci când patru surori au lovite de un autoturism în timp ce se aflau pe trotuar, au continuat să sprijine victimele și familia acestora. „Membrii echipajului de descarcerare, care au acționat pentru salvarea surorilor de 8, 12, 14 și 20 de ani, profund impresionați de drama familiei, care trecuse anterior printr-un eveniment similar (fratele acestora, în vârstă de 12 ani fiind în comă în urma unui accident rutier), s-au implicat îndeaproape în sprijinirea ulterioară a acestora, iar acum, în prag de sărbători, au dorit să meargă personal să le vadă, să fie alături de ele și de întreaga familie greu încercată și să le aducă zâmbetul pe buze, echipamentul și accesoriile folosite în acest sens constând în apropiere sufletească, colinde, daruri pentru copii și diferite bunuri pentru familie”.

Salvatorii alături de familia celor patru surori ©

Pe lângă intervențiile pentru salvarea oamenilor și nu numai, în această perioadă echipajele de pompieri sunt mobilizate și pentru gestionarea unor „altfel de evenimente”.

Așadar, în această perioadă specială a anului, echipajele de pompieri sunt mobilizate și pentru gestionarea unor “altfel de evenimente“, misiunea lor, de această dată, având scopul de a dărui bucurie și de a aduce spiritul sărbătorilor de iarnă în sufletele a 100 de copii din întreg județul și în familiile acestora.

Imagini de coșmar în Centrul Oradiei, chiar în fața sediului Poliției Rutiere. Un șofer de doar 20 de ani a pierdut controlul autoturismului și a intrat pe trotuar accidentând grav patru surori. Două dintre fete au rămas prinse sub autoturism, cea mai mică (8 ani) și cea mai mare (20 de ani). La...



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !