Scenariul exerciţiului a presupus că în zona de desfășurare a unor procese tehnologice, din cadrul unei hale aparținând unei societăți comerciale situate pe strada Calea Borșului din Oradea s-a produs un eveniment, în urma căruia au fost afectate mai multe cuve conţinând acid clorhidric, acid sulfuric, amoniac şi alte substanţe chimice, care au fost deversate pe pardoseala halei.
În urma incendiului a rezultat rănirea a 5 persoane de pe locul de muncă care desfășurau activităţi în hala respectivă şi a 25 persoane dintr-o altă hală, care prezentau intoxicaţii grave şi arsuri pe membre.
„Totodată, la nivelul unui motostivuitor a izbucnit un incendiu în urma blocării comenzilor acestuia, manipulantul abandonând utilajul în depozit şi părăsind incinta. Incendiul s-a extins la materialele plastice depozitate şi la celelalte substanţe chimice utilizate în procesul tehnologic, precum şi la aproximativ 100 de metri pătrați din acoperişul uneia dintre hale, întreaga zonă fiind inundată cu fum și gaze toxice”, a precizat căpitan ISU Crișana, Camelia Roșca.
Prin numărul 112 s-a apelat dispeceratul ISU-Ambulanţă, iar avându-se în vedere informaţiile primite privind numărul şi starea victimelor a fost activat de către şeful ISU Crișana, colonel Sorin Mihai Caba, Planul roşu de intervenţie şi a fost informat subprefectul judeţului Bihor, Ion-Iulius Delorean.
La faţa locului au fost mobilizaţi peste 50 de pompieri militari, care au intervenit cu șapte autospeciale de de primă intervenție și comandă, de stingere, de descarcerare cu punct medical avansat, de transport personal şi victime multiple, de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (autospeciala CBRN), precum și cu 11 ambulanţe SMURD.
„Echipajele de pompieri militari au desfăşurat simultan operaţiuni de căutare, evacuare şi salvare a victimelor, de localizare şi lichidare a incendiului, de decontaminare a persoanelor afectate de substanţele chimice, de acordare a primului ajutor calificat, de balizare şi iluminare a zonei pentru facilitarea intervenţiei echipajelor medicale, de transport al persoanelor rănite la ambulanţe”, a mai explicat Camelia Roșca.
Salvatorii au vrut astfel să testeze timpii de reacție și intervenție într-o astfel de situație. De asemenea, subprefectul judeţului Bihor, Ion-Iulius Delorean şi inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, colonel Sorin Mihai Caba, au mai vizat:
• Verificarea personalului privind modul de punere în aplicare a Planului roşu de intervenţie al judeţului Bihor;
• Verificarea fluxului informaţional – decizional în situaţii de urgenţă de amploare;
• Verificarea viabilităţii documentelor de conducere, a procedurilor operaţionale de acţiune pentru gestionarea unor situaţii cu grad ridicat de complexitate, precum şi testarea capacităţii de reacţie şi intervenţie;
• Verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante la exerciţiu, identificarea problemelor şi a soluţiilor pentru îmbunătăţirea acesteia;
• Verificarea concepţiei de organizare a acţiunilor de evacuare a populaţiei, stingere a incendiului şi de evacuare a persoanelor surprinse în mediu ostil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!