Pompierii din Popeşti, locul IV pe ţară

Pompierii din Popeşti, locul IV pe ţară
Pompierii bihoreni, prin colegii din Popeşti au obţinut locul IV pe ţară.

Voluntarii de la serviciul de pompieri din Popeşti au câştigat locul IV la faza naţională a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă şi ale Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă. Competiţia s-a organizat între 11-13 august 2010, la Timişoara.

20 concurenţi

La faza naţională a concursului au intrat câştigătorii fazelor interjudeţene, mai exact nouă echipe de servicii voluntare şi 11 echipe de servicii private din toată ţara. Fiecare lot al serviciilor voluntare şi private au avut în componenţa echipei un antrenor (şeful serviciului), opt concurenţi şi două rezerve (angajat sau voluntar în serviciul din care făceau parte).

La limită

Concursul a constat în trei probe: „Ştafeta 4 x 100 metri”.„Pista de îndemânare şi viteză ” şi „Dispozitivul de intervenţie”. Voluntarii din Popeşti au fost la un pas de a urca pe podium fiindcă, la final, au fost la egalitate de puncte cu locurile II şi III. La departajare însă, care s-a făcut după clasamentul ultimei probe, S.V.S.U. Popeşti a fost plasat pe locul IV, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, lt. Cristian Herţe.

O.Ş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !