Miercuri după amiază, pompierii din cadrul ISU Crișana au interveni la un astfel de caz pe Aleea Sulfinei din Oradea. La fața locului s-a deplasat un echipaj al SMURD de prim ajutor, o autospecială de lucru la înălțime de la pompieri și un echipaj de poliție.
Pompierii au pătruns în locuința aflată la etajul doi după ce au spart geamul de la bucătărie. În apartament se afla o femeie în vârstă de 86 de ani care nu a reușit să se ridice. Femeia a primit primul ajutor la fața locului după care a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Reamintim că Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” atrăgea atenția, prin intermediul Bihon.ro, că tot mai mulți bunici sunt lăsați singuri.
„Inspectoratul pentru Situaţii în Urgenţă Crişana Bihor trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte siguranţa persoanelor în etate, adresând cetăţenilor rugămintea de a se implica activ în protejarea vieţii părinţilor, bunicilor, prietenilor sau a vecinilor aflaţi la o vârstă înaintată şi care locuiesc singuri.”
Un telefon dat mai des, o vizită în fiecare zi ar putea preîntâmpina evenimente nedorite, soldate uneori, din nefericire, cu pierderea celor dragi, spun pompierii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!