Popescu a fost si in Arad

Popescu a fost si in Arad
Fostul internaţional Gică Popescu s-a aflat marţi (1 octombrie) în Arad, timp de aproape două ore, pentru a se întâlni cu oamenii de fotbal din oraşul de pe Mureş.

“Sunt încrezător în şansele mele de a câştiga alegerile pentru preşedinţia FRF, chiar dacă ştiu că va fi o luptă foarte grea, pentru că Mircea Sandu se află în fruntea fotbalului românesc de 15 ani şi are numeroşi susţinători. Însă, dacă nu aş fi avut încredere în forţele mele, nu m-aş fi lansat în lupta pentru această funcţie”, a spus Gică Popescu, la începutul întâlnirii de la Arad, întâlnire care s-a desfăşurat în Sala de festivităţi a Palatului administrativ din municipiul Arad.

Fostul căpitan al echipei FC Barcelona şi-a început campania electorală luni, când s-a aflat la Reşiţa, Timişoara şi Deva. Marţi, Gică Popescu are în program vizite în Arad, Oradea şi Zălău, până la alegerile pentru noile structuri de conducere ale FRF propunându-şi să treacă prin toate reşedinţele de judeţ. El are programate întâlniri în 3 până la 5 oraşe pe zi, pentru a se cunoaşte cu oamenii de fotbal şi a fi cunoscut de către aceştia. 

“Singurul lucru de care mă tem la apropiatele alegeri este modalitatea de vot. Sper ca votarea să fie secretă, situaţie în care sunt sigur că voi câştiga”, a mai precizat Gică Popescu.

Onlinesport.ro