Populări în serie cu păstrăvi

Populări în serie cu păstrăvi
Miercuri s-a încheiat „campania de primăvară” la populări cu păstrăvi a apelor montane administrate de AJVPS Bihor. În urmă cu o lună, lacul de la Tileagd a fost populat cu 200 kg de păstrăvi curcubeu de circa 20 cm şi 150 de grame.

Vineri, lucrătorii AJVPS Bihor şi inginerul silvic Marius Poenariu au eliberat pe valea Brătcuţei 2.950 de păstrăviori indigeni de circa 10 cm şi 15 grame, cumpăraţi de la păstrăvăria Tusa din judeţul Sălaj cu 57 bani (5.700 lei vechi) bucata.

Iar ieri acţiunea a continuat cu eliberarea a 3.100 de păstrăviori similiari a Crişului Repede în zona Bulz – Lorău – Bratca – Halta Vadu Crişului.

Din câte apreciază inspectorul Poenariu, păstrăviorii vor atinge cam în doi ani dimensiunea minimă la care pot fi reţinuţi în cadrul unei partide de pescuit sportiv, adică 20 cm de la bot la baza cozii.

Cu ocazia acţiunii, personalul de control al AJVPS l-a depistat în zona podului din Bucea pe brătcanul F.G. (50 ani) care, ziua în amiaza mare, bracona cu prostovolul. Bărbatul surpprins în flagrant şi având deja în tolbă mreană şi clean, a fost predat Postului de Poliţie Bălnaca.

 

Pescuitul la păstrăv

În râurile montane populate cu salmonide, pescuitul sportiv este permis numai cu muscă artificială sau năluci, fiind interzisă folosirea buldo-ului (şir de mesculiţe artificiale). În apele administrate de AJVPS e suficient permisul anul vizat în judeţul respectiv. Filiala Beiuş a AJVPS e responsabilă de izvoarele Crişului Negru şi văile Poianei, Criştorelului şi Boiului. Şi tot în raza AJVPS intră defileul Crişului Repede între Bulz şi confluenţa cu valea Brătcuţei, inclusiv. Mai jos, inclusiv Vadu Crişului, e adminsitrarea Direcţiei Silvice Oradea prin Ocolul Silvic Aleşd, cel care şi eliberează autorizaţia de pescuit.

Păstrăvul indigen se poate pescui în perioada 1 mai – 15 septembrie, iar lipanul şi păstrăvul curcubeu în perioada 1 iunie – 31 decembrie.

Respectarea acestor norme este supravegheată de personalul tehnic angajat al AJVPS cu atribuţii de vânătoare şi pescuit. Iar controalele inopinate pot fi şi mixte, în colaborare cu Inspectoratul Piscicol, Jandarmeria şi organe silvice abilitate.

Amenzile contravenţionale sunt între 80 şi 250 lei şi se cumulează iar braconajul intră în sfera penalului.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !