Portarii tin Dinamo – Craiova la 0-0

Portarii tin Dinamo – Craiova la 0-0
BUCUREŞTI – Dinamo si Universitatea Craiova au terminat la egalitate, 0-0, in epilogul etapei a 22-a, la capatul unui joc foarte disputat, cu numeroase ocazii de poarta, cei doi portari, Bogdan Lobont si Mircea Bornescu oferind un adevarat recital, cu interventii de zile mari.

Universitatea nu a venit in Bucuresti sa se apere, ci a surprins intreaga asistenta printr-un joc extrem de ofensiv si dinamic, cei doi atacanti, Woobay si Njock hartuind permanent defensiva dinamovista.

Cu toate acestea, Dinamo a avut initiativa, presand mai mult, dar steril, cea mai clara ocazie venind abia in ultimele secvente ale primei reprize, cand Niculescu a reluat violent putin pe langa poarta.

Universitatea ar fi putut intra cu 1-0 la cabine, daca Jeremie Njock s-ar fi concentrat mai mult in minutul 35 cand, scapat singur spre poarta lui Lobont, a sutat lamentabil.

In debutul partii secunde Rednic l-a aruncat in lupta pe Mendy in locul lui Daniulescu, francezul fiind foarte aproape de a deschide scorul in minutul 50, insa, ca si Njock in prima parte, a reluat neglijent din sase metri.

Dinamo a presat permanent in partea secunda, Bornescu repsingand acrobatic in corner, ‘bomba’ lui Catalin Munteanu din afara careului (53). Craiova a replicat imediat, Dina punandu-l la grea incercare pe Lobont, care a respins cu o frumoasa parada in corner (55).

Cea mai mare ocazie a meciului i-a apartinut lui Claudiu Niculescu, atacantul dinamovist reluand in bara, cu un sut din interiorul careului (73). Craiova s-a aparat grupat, reusind sa mentina rezultatul alb pana la final, Woobay avand in ultimul minut o mare ocazie, sutul sau din voleu gresind tinta.

Una peste alta, Dinamo si Universitatea au oferit un frumos spectacol fotbalistic, cu numeroase faze de poarta, neglijenta la finalizare si interventiile foarte bune ale celor doi portari facand ca tabela sa ramana nemodificata 90 de minute.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !