Portarul reprofilat atacant

De Teodor Biriş
Adrian Barabaş
Adrian Barabaş
Adrian Barabaş a marcat golul victoriei pentru Crişul Aleşd.

Moda portarilor reprofilaţi în atacanţi continuă în fotbalul bihorean. După Răzvan Giura, fost portar la juniorii FC Bihor, şi nu numai, devenit un marcator constant la echipele din Liga 4 la care a evoluat, un alt goalkeeper a schimbat tabăra.

Fost portar la FC Hidişel, dar şi cu trecut la FC Universitatea Craiova sau FC Bihor, Adrian Barabaş (22 de ani – 1,90 m) a marcat golul victoriei pentru Crişul Aleşd în jocul cu CSC FC Paleu, scor 1-0.
Nu din penalty, cum se mai obişnuieşte, ci din acţiune, Barabaş evoluând cu numărul 9 în atacul echipei din Aleşd.

„Când am venit la echipă am crezut că Barabaş glumeşte că nu mai vrea să stea în poartă şi că doreşte să joace pe teren ca atacant. L-am testat în câteva amicale vârf de atac, s-a mişcat bine şi am decis să-l folosesc şi în jocurile oficiale, iar în meciul cu Paleul a marcat golul victoriei. Se descurcă destul de bine, ştie să protejeze şi are lovitură bună de cap. Asta e soluţia de moment, vom mai vedea de va fi”, ne-a declarat antrenorul Mircea Madar, care are la dispoziţie un lot restrâns numeric. Cu Barabaş în poartă, FC Hidişel a câştigat în sezonul 2015/2016 campionatul Ligii a IV-a şi faza judeţeană a Cupei României.
Cel puţin pentru moment, fotbalul bihorean a pierdut un portar considerat a fi printre cei mai buni din Bihor, dar poate a câştigat un atacant.

În ceea ce priveşte Crişul Aleşd, echipa are cel mai bun start din ultimele sezoane cu 6 puncte acumulate din 4 etape. „Lotul este restrâns numeric, iar din iarnă intenţionăm să ne întărim. Primăria Aleşd şi domnul primar Todoca ne-au promis că vor sprijini echipa. Sperăm să reuşim o figură cât mai frumoasă”, spune Madar.

Preşedintele clubului este Cătălin Costea, iar din Consiliul de Administraţie fac parte şi foşti fotbalişti ai Crişului precum Tibi Urs, Cătălin Mănoiu sau Ciprian Fogarasi, care încă mai joacă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase