Porţi deschise la AJOFM Bihor

1Comentariu
Porţi deschise la AJOFM Bihor
ORADEA – Printre cei interesaţi de prezentarea funcţionării şi serviciilor agenţiei au fost şi 13 deţinuţi.

Ieri, timp de trei ore, porţile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor au fost deschise pentru bihoreni. „Ziua porţilor deschise” a debutat cu o masă rotundă la care au luat parte reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, ITM, Universitatea Oradea, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, dar şi reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai persoanelor cu dizabilităţi. Invitat special a fost Derzi Akos, secretar de stat, coordonator al Departamentului Strategie şi Ocupare a Forţei de Muncă. În cadrul acţiunii, Adriana Tenţ, coordonatorul Centrului de Consiliere şi Orientare a Persoanelor cu Dizabilităţi, a prezentat echipamente speciale pentru persoanele cu dizabilităţi. Centrul de la Oradea a fost dotat în urmă cu o lună cu astfel de aparate care fac persoanelor cu dizabilităţi viaţa şi munca mult mai uşoară. De asemenea, reprezentanţii Casei Corpului Didactic şi ai Romarketing au prezentat rezultatele unor studii realizate în colaborare cu AJOFM.

Foarte mulţumit de activitatea AJOFM s-a arătat Akos Derzi. „Agenţia Bihor este una de top, datorită complexităţii serviciilor oferite. Consider că rata şomajului este scăzută în judeţ şi datorită activităţii agenţiei”, a precizat Derzi.

Deţinuţi în vizită

Primii vizitatori ai agenţiei au fost 13 deţinuţi. Aceştia au făcut un tur al instituţiei, fiindu-le prezentate serviciile oferite de agenţie. „Această acţiune porneşte de la premisa că marea majoritate a acestor deţinuţi nu au mai avut înainte un loc de muncă, iar acum au posibilitatea de a fi informaţi cu privire la locurile de muncă vacante, acte necesare pentru angajare şi alte detalii care i-ar putea ajuta în obţinerea unui slujbe”, a precizat subcomisarul Gabriel Ţica. Majoritatea deţinuţilor veniţi ieri în vizită la AJOFM sunt tineri cu vârste cuprinse între 20 – 30 de ani, condamnaţi la pedepse medii. „Este foarte bine că am venit azi aici, putem să aflăm astfel mai multe despre cum putem să ne angajăm. Eu voi fi eliberat peste cinci luni şi vreu să mă angajez. Acum ştiu unde să vin şi cui să mă adresez”, ne-a spus Emil Sziki, un tânăr de 25 ani condamnat la cinci ani de detenţie pentru tâlhărie. Deţinuţii au primit pliante şi materiale informative cu privire la activitatea agenţiei.

„Dorim să fim cât mai deschişi şi să venim în sprijinul atât al şomerilor, cât şi al angajatorilor”, a punctat Dacian Nica, directorul executiv adjunct al AJOFM Bihor.
Sala de şedinţe a AJOFM Bihor a devenit neîncăpătoare

Deţinuţii au venit în vizită la AJOFM
Adriana Ţenţ a prezentat echipamentele speciale pentru dizabili.
Simona Albinaru



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor