Porţi deschise la Poliţie

Porţi deschise la Poliţie
Poliţia Română aniversează la data de 25 martie a.c. 188 de ani de la înfiinţare. A devenit deja o tradiţie, ca în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să fie alături de cetăţeni pentru a sărbători.

Sărbătoarea va fi marcată între orele 11:00 şi 14:00, când cetăţenii sunt invitaţi la un eveniment dedicat exclusiv publicului, organizat în aer liber, în curtea sediului renovat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, din strada Parcul Traian nr. 6, Municipiul Oradea. Vor fi prezentate activităţile pe care le desfăşoară, zi de zi, poliţiştii, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor, pe ateliere de lucru. „Tototdată, vor fi organizate vizite în sediul inspectoratului, ocazie cu care vor fi prezentate publicului reperele cele mai importante din instituţie, respectiv dispeceratul, laboratorul de criminalistică, laboratorul poligraf, biblioteca instituţiei, sălile de conferinţe, sala de pregătire fizică a luptătorilor din cadrul Serviciului Poliţiei de Intervenţie Rapidă” informează inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

A.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !