Porți deschise la Pompieri cu expoziție specială în Turnul Primăriei

De Otilia Șandor
Porți deschise la Pompieri cu expoziție specială în Turnul Primăriei
Pompierii anunţă programul activităţilor organizate de ISU „Crişana” marţi, 13 septembrie, de „Ziua Pompierilor din România”.

La ora 9:30 se vor depune  coroane la Grupul Statuar al Pompierilor Bihoreni, iar după şedinţa festivă (de la ora 11:00) porţile sediului unităţii şi ale sediilor subunităţilor din întreg judeţul se vor deschide pentru populaţie. Între orele 10:00 – 14:00, în cadrul evenimentului „Ziua Porţilor Deschise”, doritorii pot vedea tehnica de intervenţie, a  echipamentelor şi  accesoriilor din dotare, exerciţii demonstrative de stingere a incendiilor, de salvare de la înălţime, de echipare contracronometru, de descarcerare, de acordare a primului ajutor calificat, precum şi probe din concursurile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

Tot marţi, 13 septembrie, între orele 9:00 – 19:00 şi de miercuri până duminică între orele 12:30 – 19:00, bihorenii pot admira „Expoziţia de echipamente şi accesorii utilizate de pompierii bihoreni în trecut”, organizată cu sprijinul Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din judeţul Bihor, în Turnul Primăriei Oradea (construcţia de unde, în trecut, pompierii semnalau izbucnirea incendiilor în oraş).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase