Porumb calamitat in judetul Bihor

De Simona Albinaru
2Comentarii
Porumb calamitat in judetul Bihor
33.000 de hectare de porumb au fost calamitate din cauza temperarurilor extrem de ridicate.

Din totalul de 80.000 de hectare de porumb semănat în 2012 în judeţul Bihor, datorită temperaturilor foarte ridicate din ultimele două săptămâni atât fermierii cât şi administraţiile locale au sesizat calamitarea a peste 33.000 de hectare, în procent de peste 30%, şi aproximativ 1.200 hectare calamitate în procent de 100%. Pagubele se datorează nu atât lipsei de precipitaţii cât datorită temperaturilor care pe o perioadă îndelungată au atins frecvent 40 de grade Celsius, temperaturi care au provocat deshidratarea care în multe cazuri depăşeşte pragul care mai poate asigura revitalizarea plantei, ceea ce în final va duce la pierderi însemnate de cultura porumbului în acest an.

„În multe situaţii am constatat că porumbul este afectat chiar înainte de înflorire sau în perioada înfloririi, fiind semnificativ afectat şi procesul de fecundare”, spune Nicolae Hodişan, directorul DA Bihor.

Despăgubiri

În urma sesizărilor primite, Direcţia pentru Agricultură Bihor a înaintat o situaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, primind asigurări că se vor face demersurile necesare pentru a veni în sprijinul fermierilor a căror culturi de porumb şi floarea soarelui au fost calamitate.

Din păcate, marea majoritate a culturilor calamitate nu au asigurare. „Din totalul de 33.00 de hectare calamitate, doar 16.000 hectare sunt asigurate”, a concluzionat directorul Direcţiei pentru Agricultură.

 

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor