Posibil happy-end pentru Vârtop

Actuala pârtie de la Vârtop are o lungime de circa un kilometru
Actuala pârtie de la Vârtop are o lungime de circa un kilometru
Deşi lucrurile nu sunt încă clare, proiectul noii pârtii de la Vârtop ar putea fi aprobat de CJ.

Prefectul Gavrilă Ghilea şi preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, s-au deplasat în această săptămână la Vârtop pentru a se întâlni la faţa locului cu primarii de Nucet şi Câmpani, Costel Sârghie (PDL), respectiv Raul Bocşe (PNL).
Ţîrle intenţionează să supună din nou aprobării Consiliului Judeţean la finele acestei luni proiectul noii pârtii de la Vârtop, în valoare totală de 10 milioane de euro, TVA inclus. CJ Bihor ar urma să contribuie la această sumă cu 3 milioane de euro, având posibilitatea de a recupera TVA-ul. Potrivit prefectului Ghilea, dacă cei din Consiliul Judeţean se vor înţelege pentru a trece proiectul, finanţarea europeană venită prin ministerul condus de Vasile Blaga va fi obţinută fără probleme.

Primăria Nucet dispune de terenul pe care urmează să fie amenajată noua pârtie de la Vârtop, pe când Câmpaniul are drumul de acces către pârtie. De asemenea, Primăria Câmpani are şi terenul dintre drumul de acces şi DN Oradea – Deva. „Romsilva va trebui să transfere un teren către Primăria Câmpani. E vorba despre o perdea de pădure, de circa 90 de ari”, a spus ieri preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle. Declaraţia şefului CJ vine în contextul în care acum se pune problema ca şi cei din Câmpani să-şi facă un proiect propriu de pârtie, care să fie susţinut de Ministerul Dezvoltării Regionale. Sau, şi mai bine, sunt discuţii ca viitoarea pârtie de la Vârtop să includă atât terenul Nucetului cât şi cel al Câmpaniului, făcând astfel o pârtie de peste 3 kilometri. Prefectul Ghilea ne-a declarat că această a doua variantă este luată şi ea serios în calcul.

Cheia e la CJ

„Ministrul Vasile Blaga doreşte ca autorităţile judeţene să aprobe cât mai repede proiectul, ca apoi el să fie derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale, cu fonduri structurale”, ne-a declarat prefectul Gavrilă Ghilea.
Preşedintele CJ, Radu Ţîrle ar dori ca proiectul tehnic, ce include acum ambele primării din zonă – Nucet (primar PDL) şi Câmpani (primar PNL) – să fie votat la finele acestei luni de consilierii judeţeni.

L-am întrebat pe vicepreşedintele liberal al Consiliului Judeţean, Dumtru Voloşeniuc, care e poziţia PNL în Consiliul Judeţean vizavi de această problemă. „Nu am discutat încă la nivel de partid. Primarului de Câmpani nu i s-a făcut nicio propunere concretă pentru a intra în proiect. Cred însă că soluţie viabilă ar presupune ca noua pârtie să includă atât terenul comunei Nucet, cât şi drumul şi terenul comunei Câmpani. Astfel, s-ar putea prelungi toată pârtia, de sus până jos, trecând peste drum. În principiu, cred că ar trebui să mergem înainte cu proiectul acesta”, ne-a declarat vicepreşedintele Voloşeniuc, care insistă, în acelaşi timp, ca tot proiectul să aibă un plan de afaceri concret, pentru a produce venituri în timp.

Vineri, ministrul Vasile Blaga va fi prezent în Bihor, ocazie cu care este aşteptată o întâlnire a demnitarului cu prefectul şi cu autorităţile judeţene. Viitorul pârtiei Vârtop va fi unul dintre subiectele discutate de factorii decidenţi.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !