Posticum Jazz

Posticum Jazz
Începând de vineri, timp de trei zile, centrul Posticum din Oradea va găzdui festivalul Posticum Jazz, care va avea loc în parcul din strada Teiului, în imediata vecinătate a Parcului 22 Decembrie.

Festivalul va debuta vineri la orele 20, cu spectacolul formaţiei timişorene de jazz şi blues Bega Blues Band (formaţia a sărbătorit trei decenii de la înfiinţare în cursul lunii martie). Componenţa: Maria Chioran – voce, Lucian Nagy – saxofon/tobă djembe, Toni Kühn – pian, Johnny Bota – chitară bas/vioară, Alex Man – chitară, Lică Dolga – tobă.

Sâmbătă de la orele 20, cântăreaţa jazz venită din America (Portland) va interpreta melodii jazz „evergreen” aduse din patria jazz-ului. În ultima zi a festivalului, duminică de la 19:30, Balázs Elemér Group revine într-o nouă componenţă: Szőke Nikoletta – voce, Szakonyi Milán – voce, Komjáti Áron – chitară, Peczek Lakatos Krisztián – chitară bas, Balázs József – pian, Balázs Elemér – tobă. De la orele 21 va avea loc ultimul concert al festivalului, „Missa ad Dominum Christum” interpretat de autor – Vukán György – respectiv Anette Lowmann. Piesa a fost prezentată pentru prima oară cu ocazia vizitei din 1991 a papei Ioan Paul al II-lea în Ungaria, tot în interpretarea artistei americane.

La fața locului se vor putea cumpăra bilete de tombolă în valoare de 10 lei.

Informaţii despre festival se găsesc şi pe www.posticum.ro.

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !