Pot iesi din categoria platitorilor de TVA

Pot iesi din categoria platitorilor de TVA
Până la 20 ianuarie firmele pot solicita scoaterea din categoria plătitorilor de TVA.

Mană cerească pentru firmele plătitoare de TVA. Cele care au avut în anul 2010 o cifră de afacei sub 35.000 de euro (119.000 de lei) pot să iasă din categoria societăţilor înregistrate în scop de TVA.

„În baza OUG 117/2010 pentru completarea şi reglemetarea unor măsuri financiar-fiscale, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care în cursul anului 2010 nu au depăşit plafonul de scutire pentru întreprinderi mici, de 119.000 de lei, pot solicita până la 20 ianuarie 2011, scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA”, ne-a informat Ioan Mihaiu, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor.

Anularea înregistrarii în scopuri de TVA va fi valabilă din data de 01 februarie 2011. Aceste persoane impozabile, au obligaţia să depună decontul de TVA pană la data de 25 februarie 2011 inclusiv, pentru operaţiunile realizate în cursul lunii ianuarie 2011 în care au obligaţia să evidenţieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustarilor de taxă, conform Titlului VI al Codului.

Nu se înghesuie

Deşi procedura este simplă şi nu trebuie depuse multe acte, societăţile bihorene nu se înghesuie să iasă din categoria societăţilor înregistrate în scopuri de TVA. Potrivit informaţiilor primite de la Finanţele bihorene, dintre cele circa 22.000 de firme înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului Bihor, aproximativ 14.000 s-ar încadra sub plafonul de 119.000 de lei. Cu toate acestea, doar şase societăţi comerciale au depus documentele pentru a trece la categoria contribuabililor neplătitori de TVA. Mai au la dispoziţie cinci zile lucrătoare pentru a solicita acest lucru.

„Persoanele impozabile care vor solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, în condiţiile prevăzute de lege, vor depune Declaraţia de menţiuni privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA (096), la sediul DGFP Bihor, str. Dimitrie Cantemir nr. 2B, ghişeul nr. 1, parter,  între orele 8:30 – 16:30.

D.B.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !