Poveste de viata – Scrisoare de suflet – din inima pentru inimi

15Comentarii
Poveste de viata – Scrisoare de suflet – din inima pentru inimi
Mă gândesc acum la acea seară de toamnă. Era într-o zi de vineri, 10 septembrie 2010. Nimic nu credeam că avea să-mi tulbure rutina zilnică. Am aflat însă că, ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, fie el tânăr sau bătrân. Era să fie ultima zi când îi mai vedeam pe cei pe care-i iubeam: micuţele mele fetiţe, soţul şi părinţii mei.

Aveam să aflu mai apoi, că făcusem stop cardio-respirator.
Îi mulţumesc bunului Dumnezeu care mi-a dat a doua şansă şi o nouă viaţă, prin intermediul lor, a unei echipe de oameni inimoşi şi profesionişti.

Au fost primii care în câteva minute au ajuns la mine şi mi-au întins mâna de ajutor; m-au resuscitat şi m-au redat vieţii, deşi nu ştiau dacă totuşi voi rezista până la final. Era echipajul SMURD condus de d-na dr. Adriana Casian. Datorită muncii lor, a acestor oameni minunaţi, desfăşurată în tensiune zi şi noapte, dar aureolată de preţuirea celor din jur şi de bucuria vieţilor salvate, am învăţat şi eu că viaţa îţi poate fi salvată în câteva secunde de oameni care nici nu te cunosc. Sunt oameni care se dăruiesc pe sine pentru a-şi salva semenii, sunt oameni care nu cunosc odihna, care nu ştiu ce este ziua sau noaptea, sărbătoarea, vremea rea sau vremea bună, dar care îşi încoronează fiinţa cu lumina faptelor sale.

Am aflat că de munca acestor oameni  depind vieţile noastre. Munca desăvârşită a d-nei dr. Casian a făcut ca şi viaţa mea să existe acum.
Mulţumesc de asemenea şi domnului Dr. Beresz Zsolt care a vegheat asupra mea în noaptea cea mai critică.
Am aflat apoi cât efort şi câtă străduinţă până la final, ce m-au redat familiei, a depus inimosul personal al secţiei de terapie intensivă a Spitalului Judeţean din Oradea.

Aduc acum, aici mulţumirile mele d-şoarei dr. Mârţ Simona – OM ales şi apoi medic care mi-a fost alături timp de trei săptămâni, zi de zi, cât am „poposit” pe secţia de terapie intensivă, zbătându-mă între viaţă şi moarte, încercând şi reuşind să mă aducă înapoi de pe tărâmurile umbrelor…
Mi-a dăruit priceperea sa, dragostea de om, gândurile bune de lumină, m-a făcut să rezist, să sper, să lupt şi să exist acum.
Mulţumesc personalului medical: asistente şi îngrijitoare care au fost lângă mine, oferindu-mi sprijinul lor necondiţionat, încurajându-mă atât pe mine, cât şi pe membrii familiei mele. Au suferit pentru mine, s-au bucurat pentru mine la fiecare semn de viaţă pe care îl dădeam şi la fiecare progres pe care îl făceam mai apoi. Datorită muncii şi strădaniei lor s-a reaprins viaţa mea.

Gândurile mele de bine se îndreaptă şi spre domnul dr. Popa Cornel care mi-a fost alături.
Există oare oameni care prin munca lor să fi dat atât de mult unor necunoscuţi şi să fi primit atât de puţin?
Cine altcineva în această lume mai poate dărui totul în schimbul unui simplu şi uneori chiar uitat „mulţumesc”?
Mulţumiri aduc şi d-lui prof kinetoterapeut Şuta Gheorghe care m-a învăţat să merg din nou, să păşesc, să mă ridic, să urc şi să cobor. Îi mulţumesc pentru perseverenţă, pentru răbdare, bunătate şi mărinimie.
Nu un ultim mulţumesc îi adresez celui care a contribuit la desăvârşirea acestei opere medicale şi a noii mele vieţi, d-lui prof. Dr. Benedek Imre, şeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului Judeţean din Târgu Mureş care a efectuat şi intervenţia chirurgicală de care aveam nevoie.

Acum de aş putea, aş urca pe vârful celui mai înalt munte şi aş striga pentru ca toată lumea să audă; aş picta cuvintele pe Lună, pentru ca toţi să le vadă, le-aş turna în bronz să poată fi pipăite, dar în orice fel m-aş gândi să le mulţumesc lor, acestor oameni cu suflet. Nu e îndeajuns pentru a-mi arăta întreaga mea recunoştinţă pentru că m-au salvat, că au fost lângă mine şi nu m-au lăsat să mor, pentru că mă pot bucura acum de minunata sărbătoare a Crăciunului, alături de familie.

Şi…cum spuneam la începutul poveştii mele de viaţă, pentru că ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, nu mai aşteptaţi, faceţi binele aşa cum şi ei au făcut-o, amintiţi-vă să petreceţi timp cu persoanele dragi vouă, căci nu vor fi lângă noi o eternitate, să spunem o vorbă bună celor de lângă noi, aproapelui nostru, să-l ajutăm necondiţionat aşa cum şi ei au făcut-o şi astfel trăind să nu regretăm niciodată ziua care a trecut.
Închin aceste rânduri, recunoştinţa, mulţumirea, dragostea şi nemărginitul meu respect, celor care mi-au salvat viaţa. În prag de sărbători doresc ca toată dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu să se reverse asupra domniilor lor.

Claudia Bot



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor