Poveste din dragoste cu delicii sonore

De Zoltan Varga
Reactualizat la:
Poveste din dragoste cu delicii sonore
Marţi seara s-a demonstrat încă o dată – dacă mai era cazul – că muzica e cea mai puternică formă de magie, în cadrul evenimentului botezat “Poveste de dragoste”, desfăşurat într-o  cafenea cu iz de poveste.

Dincolo de decorul specific de Valentine s Day, cei ce au ales să-şi petreacă această sărbătoare în Zai apres Cafe s-au bucurat de un recital magic oferit de „şamanii“ Teo Milea şi Amalia Gaiţă, cele opt compoziţii proprii etalate de ei fiind primite cu mult entuziasm de public. Evenimentul muzical a fost deschis de cuvintele pline de şarm rostite de Roxana Morun (TVR Timişoara), după care rând pe rând muzicienii au încântat urechile asistenţei cu piese ca The Poem of Freedom, Micul dor de mare, În timp sau Albastru, aceasta din urmă fiind fără îndoială un posibil viitor hit.

Melomanii au putut constata că piesele interpretate cu multă pasiune de cei doi sunt cât se poate de atrăgătoare datorită faptului că sunt împachetate în straie mai mult decât decente, iar întreaga „combinaţie“ musteşte a bun gust. Vocea Amaliei are un timbru vocal bine definit – care te duce cu gândul la o eventuală comparaţie cu Paula Seling, asta ca să rămânem în spectrul autohton – iar melanjul care se creează cu sound-urile calde executate de Teo reuşesc să te acapareze din prima. Fără brizbriz-uri, cu o muzică simplă, izvorâtă din suflet, recitalurile celor doi au acel „ceva“, care te face să fii pătruns de o aparent inexplicabilă stare de bine iar mega – aplauzele de care se bucură sunt cât se poate de meritate. Concertele lor te teleportează într-un loc magic în care eşti înconjurat de un tablou făcut parcă fără o bază anume, dar care este plin de rezonanţă şi care iradiază semnificaţii emotionale ce se nasc din acel deziderat pe care ne place să-l numim „armonie“.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !