Povestea „caselor vii” din buşteni

De Camelia Busu
Povestea „caselor vii” din buşteni
Lucrate manual, doar cu drujba şi toporul, casele îţi dau senzaţia unei permanente vacanţe.

Se pare că povestea a început pe la 1744, pe micuţa insulă Kizhi din Rusia. Acolo s-a construit o biserică din buşteni (Hram: „Schimbarea la Față”), fără să se folosească nici măcar un cui sau alte materiale din metal la ridicarea ei. Biserica măsoară 37,5 metri înălţime şi este considerată cea mai mare clădire de acest fel. Construcţia are în total 22 de cupole şi un altar în formă de piramidă, unde sunt peste 102 icoane din secolele al VII-lea şi al VIII-lea. Biserica face parte din patrimoniul UNESCO. Tehnica de construit cu buşteni a ajuns apoi în Finlanda şi mai apoi în America.

Cherestea şi exploatare

Dar povestea caselor din buşteni ridicate de familia Balint din Sărand începe în 1994. Erau tineri, nu împliniseră 30 de ani şi îşi doreau să facă ceva important în viaţă. Teodora avea dragostea pentru lemn în sânge. Bunicul ei construia case din lemn, lipite cu pământ amestecat cu otavă. Mirosul unic al caselor astfel făurite o urmăreşte şi acum. Cei doi au început de la comerţul cu cherestea pentru fabrica de mobilă din Oradea. La început a mers bine, dar ulterior fabrica nu a mai avut cu ce să îi plătească şi le oferea în schimbul banilor mobilă. Nu era uşor de vândut aşa că s-au reorientat. În 1997 au obţinut toate autorizaţiile necesare pentru a trece pe exploatări forestiere. Au colaborat foarte bine cu foştii angajaţi de la IFET-uri şi cu ocoalele silvice. Participau la licitaţiile de stat. Exploatau lemnele marcate, respectând normele, lăsând pădurea curată în urma lor. Pe numele lor, cazierul de exploatare, după 20 de activitate, e curat. Dar nu s-au desfăşurat în Bihor, piedicile şi „încrengăturile” fiind prea multe, ci în Alba şi Hunedoara, fixându-şi centrul de lucru la Cugir. Soţii Balint au un motto: „Mai bine să dormi liniştit noaptea şi să nu ai emoţii când îţi bate cineva la uşă”. Din 2001 aprovizionau unităţi militare din Ardeal cu lemn de foc. „Bihoreanca”, aşa cum era strigată, ştia un singur lucru: cel mai mult contează să fii serios.

Casele din America

Au colaborat ulterior cu preşedintele unui composesorat milităresc din Cugir făcând barter cu buşteni de brad. Fiul acestuia, stabilit în Statele Unite, le-a trimis reviste cu construcţii din lemn. Aşa s-au îndrăgostit de case şi au început să urmărească site-uri americane de profil. Întâplarea a făcut ca unul din foştii lor lucrători să se întoarcă acasă, în Moldova, şi să lucreze la o firmă care construia case din buşteni. În ideea de a avea şi ei o astfel de casă, Aurel şi Teodora au plecat spre Piatra Neamţ. Dar li s-a spus că, fiind foarte solicitaţi, abia peste doi ani vor putea avea o astfel de casă. Întorşi dezamăgiţi acasă, au căutat din nou informaţii pe internet. Aşa au dat de americanul Robert W. Chambers, care a scris un manual de construit case din buşteni. Au comnadat-o pe internet, la fel şi compasul special şi alte instrumente necesare. Au obţinut certificatul ISO pentru exploatări forestiere şi construcţii de case din buşteni şi s-au înscris şi în Asociaţia Internaţională a Caselor din Buşteni. Şi asta a fost tot. Au învăţat cu ambiţie singuri, au muncit pe brânci, şi şi-au construit singuri casa în care locuiesc acum la Sărand. A fost „casa cobai”, căci după ea au început să construiască altele. În 2007 au participat, pe cheltuiala lor, la o expoziţie în Barcelona. Casa cu care s-au prezentat la târg a fost achiziţionată de un spaniol.

Casa „croşetată”

O casă de buşteni se face, după proiect, în şantier. Lemnele tăiate sunt decojite, tratate septic (pentru ciuperci, mucegai şi insecte), prelucrat în exclusivitate manual, fără a le fi afectată rezistenţa. Fiecărui buştean i se stabileşte locul în construcţie, se măsoară şi se copiază fiecare după buşteanul următor după care se reaşează în poziţie. Casa, practic, se „croşetează” rând cu rând. Când e gata, se inscripţionează cu cifre şi litere atât pe buşteni cât şi pe schiţă. După o muncă de aproape două luni în şantier, ridicatul efectiv pe fundaţia casei durează cam trei zile. În canalele scobite în buşteni se încarcă întâi vată minerală. Se montează casa, se pune apoi acoperişul şi se mai lasă să se aşeze/usuce cam o lună. După care se pun uşile şi ferestrele. Un kit de casă din buşteni este ca preţ aproximativ echivalentul unei case la roşu. Însă o casă din buşteni când este gata nu mai are nevoie de izolaţie, tencuială, văruit. Iar pe interior, dacă doreşti, o dai cu ceară de albine „şi asta poţi să o faci cu prietenii, la o bere”. Casele păstrează foarte bine căldura, respiră, nu fac igrasie pentru că lemnul absoarbe umezeala şi o evaporă. E o „casă vie”. „În casa mea simt că sunt într-o vacanţă continuă. Acum mi se pare timp pierdut timpul în care nu am locuit aici. E o satisfacţie deosebită să le construieşti, începând cu buşteanul pe care îl tăi din pădure, cu coaja pe el, şi după atâta muncă să vezi… CEVA”, mărturiseşte Teodora.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase