Povestea muzicală a lui Marian Filip în The Artist Collection-USA

Reactualizat la:
Povestea muzicală a lui Marian Filip în The Artist Collection-USA
Prestaţiile artistice a lui Marian Filip au apărut deja Fair Play Country Music.

Marian Filip a cântat în ambele zile la Festivalului de Country Westernpoint, festival ce a avut loc în perioada 14 – 15 mai 2016 , în Tuddern, Germania. Evenimentul a fost organizat în scopul strângerii de fonduri pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer, precum şi a familiilor acestora, prin intermediul asociaţiei Kinderhilfe Selfkant. La iniţiativa Evei East (cântăreaţă de country) şi a lui Duke Francis s-au prezentat artişti din Marea Britanie, Olanda, Italia, Germania şi România.

„Este cel mai frumos, atractiv şi reușit festival la care am participat. M-am simţit extraordinar. Def apt cei de acolo m-au făcut să mă simt aşa. Am întâlnit prieteni vechi şi mi-am făcut noi prietenii, atât printre artişti, cât şi printre admiratori. În urma cântecelor interpretate, atât compoziţii proprii în limba engleză, precum The Aladdin Kit sau I’ll Be Waiting For You cât şi a unor renumite cover-uri, am fost invitat la două evenimente pentru anul viitor. Nivelul ridicat artistic m-a fascinat şi mă bucur să fi împărţit scena cu formaţii precum The Dusty Saddle Boys, din Italia sau Yendis , din Germania, dar şi cu artişti ca Sonya Hurst (U.K.), Clarence Van der Schaaf (NL), Laura van der Elzen (D), Vaness Lionessa (NL), Will Claase (NL), Robert Lottmann (Nl), Eva si Toni East (D)”, spune Marian Filip. Alături de Sonya Hurst şi Toni East, artistul orădean a interpretat şi duete.

Westernpoint cu Eva East

„Sunt oameni minunaţi uniţi prin artă pentru o cauză nobilă. Cu multi dintr ei mi-am dat întâlnire la următoarele festivaluri la care voi participa în Germania : Westernwald Country Festival în 21-22-23 iulie 2016 la Nauroth, Country Meeting Rhein-Sieg, în Windeck, 26-27-28 august 2016, Countrynale în 14-15-16 oct. 2016, în Begheim. Am beneficiat de promovare în presa prin intermediul Fair Play Country Music, o asociaţie de presa condusă de Gaby şi Peter Agrikola, ei ocupându-se cu promovarea artiştilor independenţi din întreaga lume. Am apărut deja în două numere ale revistei tipărite, revistă ce poartă acelaşi nume.

În iunie va apărea cartea editată în USA de Josie Passantino intitulată The Artist Collection, carte care va cuprinde şi povestea mea artistică alături de cea a altor 100 de artişti independenţi. Cartea va fi disponibila atat în librăriile Barnes & Noble pentru o perioada de zece ani, dar sş pe Kindle sau la alţi retaileri de pe internet”, spune artistul.

Westernpoint 2016

Sosit în 17 mai din Germania, Marian a luat calea Vaii Jiului unde a cântat în cadrul a doua spectacole la Petrila şi Vulcan, în 20 şi 21 mai, spectacole organizate de Asociatia ProDiaspora cu ocazia împlinirii a şapte ani de la înfiinţarea postului Radio ProDiaspora, post la care Marian este redactorul unei emisiuni musicale săptămânale.

Country în Cetate

„Am început repetiţiile cu propria mea trupă şi abia aştept să debutăm, probabil în cadrul unui eveniment organizat în Oradea, la începutul acestei veri. Şi tot pentru acest an am în proiect şi apariţia unui nou album, album ce va purta numele Tejgheaua, după una dintre cele mai recente piese ale mele, piesă care rulează zilnic la radio National FM, spune Marian Filip.

Westernpoint cu Sonya Hurst 1

Tot ca proiect, pe agenda artistului figurează organizarea unui festival de country, pe care l-ar dori organizat în Cetatea Oradea şi festival la care şi-au anunţat intenţia de a fi prezenţi, mulţi dintre artiştii cunoscuţi de interpretul şi compozitorul orădean la festivalurile din Germania, dar şi la concertele din România. Muzica artistului poate fi ascultată şi pe www.marianfilip.ro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase