Povesti cu printi si printese pentru romii din Paris

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Povesti cu printi si printese pentru romii din Paris
Simona Iacob, fostă ziaristă la J.b. aduce civilizaţia în coloniile de romi de lângă Paris.

„La început a fost un telefon. La capătul firului, Joseph Rustico, directorul asociatiei ASAV din Paris. Văzuse ce am reuşit să fac cu un grup de romi şi i-au plăcut câteva dintre ideile mele. Mi-a propus să lucrez la un proiect care urma să se deruleze la Bobigny, o localitate situată în vecinatatea Parisului.

Capitala Franţei e doar…. la 500 kilometri de Lyon, oraşul în care locuiesc. Pentru un salariu «de biscuiţi», să fac zilnic naveta – adică peste 1.000 km/zi, minim şapte ore cu TGV-ul şi metroul, şi în mijlocul noroaielor, să formez femeile rome care vor să devină mediatoare? Planul ăsta e de-a dreptul nebunesc! Îmi place! ”, spune Simona. A semnat contractul, a început munca şi naveta. Bihoreanca susţine că fost una dintre cele mai extraordinare experienţe de viaţă! Şi Simona chiar are termen de comparaţie.

Caravana Lui Petreuş

«Platzul» – un petec de pământ oferit de Primăria Bobigny, mult prea mic pentru multitudinea de oameni şi caravane. „În capul «Platzului», caravana lui Petreuş, înţeleptul grupului. Apoi de o parte şi de alta a unei uliţi mocirloase, pardosită cu mochetă, se înghesuiau una în alta caravane în care doar vântul şi ploaia se fofilau cu plăcere”, îşi aminteşte fosta jurnalistă. Aici supravieţuiau în condiţii demne de evul mediu, 250 de suflete venite în Franţa de 5-6 ani. Puşti şi bărbaţi care lucrau cu ziua pe şantierele Parisului.

O strângere de mână, câteva formulare de participare la proiect completate şi prezentările au fost încheiate. „20 de femei mi-au declarat că vor să înveţe «treaba asta cu iedul (Aide Médicale d’Etat = asigurare medicală destinată migranţilor), spitalele şi doftorii». Am făcut unele teste pentru a vedea care este nivelul de plecare al «cursanţilor» şi care sunt nevoile lor! ”, spune Simona Iacob Le Roy. Rezultatele nu au fost foarte încurajatoare. Mai mult de jumătate dintre femei nu ştiau să scrie şi să citească, doar o treime dintre ele vorbeau franceza, şi doar două dintre ele aveau cunoştinţe despre modul de funcţionare al instituţiilor de sănătate din Franţa. Am conceput cursurile şi apoi am început să învăţăm. Socrate îşi ducea ucenicii în parc. Noi eram deja acolo, cu oale şi scutece ” povesteşte aleşdeanca.

Metodele pedagogice clasice nu erau adaptate nici locului, nici nivelului de pregătire al cursanţilor. „A trebuit să reinventez totul. Pentru a le ajuta să memoreze unele lucruri importante (de exemplu, actele de care au nevoie pentru o cerere de Asigurare medicală de stat,) am inventat cântecele. Ca să înţeleagă ce vrea să spună «principiul neutralităţii» în mediere, am făcut teatru. Am desenat, ca să înţeleagă care e diferenţa dintre viruşi şi bacterii şi de ce nu este indicată folosirea antibioticelor oricând şi pentru orice afecţiune. Am vizitat spitale şi centre de sănatate, şi cum odinioară a făcut-o Socrate, am pus multe, nesfârşit de multe întrebări.

Pare paradoxal, dar femeile şi copiii Romi cu care am lucrat nu m-au privit niciodată ciudat când le-am propus să mergem la muzeu, la bibliotecă sau la teatru. Am avut însă parte de încrederea şi susţinerea necondiţionată a directorului asociaţiei ASAV, Josef Rustico, care m-a urmat în toate «nebuniile» şi mi-a dat mână liberă ”, mărturiseşte fosta jurnalistă.

La Luvru

La Muzeul Luvru, Simona Iacob Le Roy a plecat cu un grup de mame şi pitici între 2-6 ani. Plănuiseră să stea o oră şi au stat 5 ore. „Nu pot să vă spun extraordinarul sentiment pe care l-am avut atunci când o tânără mămică a strâns picimea în buza unui tablou şi au început să discute despre ce au observat ei în acel tablou! ”, spune bihoreanca. O experienţă similară a avut Simona Iacob şi la Bibliotecă. „N-am văzut încă o persoană care să aibă ca pasiune descifrarea şiragurilor de litere. Din acest motiv, înainte de a intra în bibliotecă întrebam fiecare persoană ce pasiune are, ce o interesează. Odată intraţi în bibliotecă dirijam fiecare copil, fiecare persoană spre rafturile unde putea găsi cărţi în raport cu pasiunile sale. Apoi ne regăseam în mijlocul bibliotecii pentru a citi împreună. Am văzut copii care la 12, 13 ani nu cunoşteau încă toate literele. Am văzut copii cărora nu le plăcea la şcoală. Am văzut oameni care în toata viaţa lor nu puseseră piciorul în vreo şcoală. Dar n-am văzut vreun copil sau vreun adult căruia să nu-i placă cărţile, care să nu aibă dorinţa de a descifra singur ce scrie în cartea pe care a ales-o! ”, susţine Simona Iacob.

Alfabetizare

Multe dintre femeile care au trecut pragul bibliotecii i-au cerut Simonei să le înveţe să scrie şi să citească. Au început să scrie pe colţuri de ziar, pe hârtii aduse de vânt, pe dosul scrisorilor oficiale.

„Birou ne-au fost câteva «mese» improvizate, înghesuite printre caravane şi noroaie. Timpul: puţinul spaţiu dintre două activităţi casnice. Am scris şi pe coate, şi pe burtă şi în poziţii de fachir! Dar am scris! Fiecare puşti a devenit şeful unei litere. De exemplu, «I» –ul era «sabia», iar stăpânul ei un puştache de patru ani căruia i se spunea «Prinţul». Sara (3 ani) era şefa peste litera «O» pe care o arăta tuturor ţuguindu-şi buzele! Miruna (4 ani) un drăcuşor cârlionţat, a reuşit să înveţe vreo cinci litere. Ţanţoşă în rochia ei de prinţesă patrula de-a lungul şi de-a latul platz-ului ca să vadă lumea că ea are tatuate la ambele mâini mai multe litere! Aşa a început marea concurenţă. Picii se instruiau unii pe alţii pentru a învăţa mai multe litere şi a primi tatuaje multe, «din cap până în picioare» ca Miruna! ”, povesteşte în stilul caracteristic fosta jurnalistă.

Din platz, la Strasbourg

Locuitorii „platz-ului ” au vrut să afle apoi de la Simona cum să devină mai sănătoşi. Au făcut un inventar al problemelor de sănătate, apoi o lista cu subiectele care îi interesau şi aşa s-a strâns o sumedenie de broşuri. Pentru mulţi dintre romi erau doar hârtii albe pline de semne indescifrabile. Dar cum să-i faci să înţeleagă tot ce adunase pe hârtie în timpul discuţiilor despre sănătate şi igienă.

„Un cearşaf alb întins pe un gard, un cotlon mai curăţel, soarele în cap şi iaca studio foto! Primaria ne-a oferit perii şi pastă de dinţi. ASAV a achiziţionat o bluză de doctor, un stetoscop, material didactic. Eu am venit cu aparatul de fotografiat şi cu un microscop electronic. Romii cu hainele de duminică, păpuşile şi ghivecele de flori din dotare. Mai greu a fost cu fructele şi legumele de care aveam nevoie pentru a face fotografiile pentru subiectul «echilibru alimentar». După o intensă activitate de «arheologie» am reuşit să reunim două roşii, un castravete, un cartof, o ceapă, un măr şi două portocale! «De împrumut»! După ce toată picimea «s-a tras în poza» cu ele, le-am returnat posesorilor!

Timp de două luni, am transpus în fotografii ceea ce au învăţat din broşuri. Ceea ce copiii aceia, părinţii şi bunicii lor au reuşit să facă m-a uimit profund ”, spune Simona. Aşa s-a născut prima carte. Cu coperte lucioase şi cotor ca cele pe care le văzusera la bibliotecă. Conţinea doar imagini, imaginile lor, şi era povestea unui prinţ şi a unei prinţese care explicau câteva reguli de sănătate. „Un succes! De la mic la mare toată lumea vroia să «citească» cu voce tare cartea. Am conceput alte patru cărţi şi chiar un joc. Cum preţul imprimeriei era destul de mare (30/ 40 euro un exemplar), o singură carte a fost imprimată în 26 de exemplare, unul pentru fiecare familie participantă.

Într-una din zile, mai spre sfârşitul proiectului, cu o mână în sold, şi privirea aninată de fetiţa ei, Leana m-a abordat frontal: «trebuie să faci ceva să avem fiecare toate cărţile!» ….Cum bugetul era destul de strâns, Joseph, şeful meu a avut o altă idee: «Fă filme»!- mi-a spus. Ne-am pus iar pe treabă, şi am regrupat fotografiile din cărţi în video-poveşti! De asta dată am avut şi ajutorul unor colegi de la ASAV. Lucile a făcut o adaptare în limba franceză a unuia dintre filmuleţe iar Catherine, Anat şi Dana, veritabili critici de film, ne-au ajutat cu unele sugestii. Am gravat dvd-uri şi astfel tot platz-ul s-a putut vedea pe sticlă! De «broşurile» noastre la început a auzit un jurnalist de la un radio naţional. Apoi vestea s-a răspândit cu viteză şi am fost invitaţi de diverse instituţii de educaţie sanitară şi chiar la un colocviu organizat la Ministerul Sănătăţii, să împărtăşim experienţa noastră ”, spune Simona Iacob. Monica, Corina, Lavinia, trei dintre femeile cu care am început această extraordinară aventură au fost admise la cursurile pentru mediatori organizate de Consiliul Europei la Strasbourg. „Prin sârguinţa lor au dovedit că orice om, atunci când cineva îi redă demnitatea, îi restabileşte capacitatea de a visa şi îl ajuta să înveţe, poate ajunge atât de departe încât ochii lui să fie cuib pentru vulturii unui munte încă nenăscut şi mâna lui punctul de sprijin al unei întregi galaxii ”.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !