Povești despre oameni mari și mici

De Crina Dobocan
Surpriză pentru micii artiști
Surpriză pentru micii artiști
O poveste cu oameni mari și mici le-a spus directorul Simona Martin elevilor de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea, la începutul noului an școlar.

O poveste despre oameni mari, dorinici să muncească oricât, pentru ca visele celor mici să se împlinească. „Vreau să apreciez competența și dăruirea profesorilor. Ei sunt cei care reușesc să transforme oamenii mici, acești minunați tineri, în viitori cetățeni ai orașului nostru, cu care să ne mândrim”, a spus Simona Martin.
Colegiul Național „Iosif Vulcan” își scrie povestea de 235 ani, fiind școala a cărei misiune se înscrie între tradiție, actualitate și perspective:

„Educație de valoare, educație pentru valori!”. În „familia Vulcan” învață 1.500 de elevi, în 52 de clase de învățământ primar, gimnazial și liceal, respectiv șase grupe de învățământ preșcolar. Din această toamnă, cei mai mici școlari ai colegiului vor învăța în clasele profesoarelor dr. Maria Donca, Maria Duma, Nagy Emilia și Rodica Ghenț.

De o primire călduroasă s-au bucurat elevii Liceului de Arte din Oradea, întâmpinați de directorul Mihaela Bondor, alături de colegii ei. Cu toții le-au urat succes și i-au asigurat că le vor fi alături pe tot parcursul anului. La clasa a III-a de la Liceul de Arte, clasa micilor artiști, prof. Valeria Bunica, pornind de la ideea că „muzica dăruiește suflet Universului, aripi minții, zbor imaginației și viață la oricine”, i-a întâmpinat cu o supriză inedită: un portativ muzical cu chipurile lor. Astfel, micii artiști vor continua povestea începută în urmă cu trei ani, cu un nou capitol plin de lucruri și întâmplări incitante și atractive.

Accent pe educație

Un moment special și emoționant au trăit la deschiderea anului școlar și cei 1.154 de elevi de la Școala „Dacia”. Directorul Florian Hava a subliniat importanța educației în orice domeniu al vieții sociale și personale.

„Destinul fiecărui individ, grup și al fiecărei societăți, în ansamblul ei, depinde de calitatea educației. O societate educată poate face diferența între bine și rău, între influențele negative și cele pozitive. Educația trebuie să reprezinte o prioritate în viață, fiindcă beneficiile sale sunt nemăsurabile”, este de părere Florian Hava.

Acesta a prezentat rezultatele calității actului educațional al școlii în cifre: 99,74% procent de promovabilitate pe școală (cu opt absolvenți de gimnaziu cu media 10), respectiv 98,93% la Evaluarea Națională (cu șase note de 10: trei la limba română și trei la matematică), plus 51 de premii și mențiuni la olimpiade școlare (cu șase participanți la etapa națională), iar echipa de baschet a școlii s-a clasat printre primele opt locuri la nivel național.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !