Poveştile Pădurii Craiului la urechile norvegienilor

De Alexandru Guiaș
Reactualizat la:
Vor promova Bihorul, scandinavilor
Vor promova Bihorul, scandinavilor
La mijlocul lunii aprilie, doi reprezentanţi ai Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor vor participa la o serie de întâlniri cu iubitorii naturii din Norvegia.

Astfel, Diana Popa, managerul peşterilor turistice administrate de CAPDD Bihor şi Paul Iacobaş, preşedintele asociaţiei, se vor întâlni cu locuitori ai oraşelor Oslo şi Bergen pentru a le prezenta potenţialul turistic şi natural al Munţilor Pădurea Craiului, dar şi alte destinaţii eco-turistice din România.

Alături de prezentările pe care le vor face cei doi reprezentanţi ai CAPDD Bihor, în cadrul întâlnirilor de tip „Travel-Talk”, participanţii vor avea parte de degustări din produse locale specifice Pădurii Craiului şi vor primi, ca suveniruri, obiecte ceramice realizate la Vadu Crişului, straiţe tradiţionale, ţesute la Roşia, şi o serie de materiale promoţionale tipărite, precum broşura de prezentare a destinaţiilor eco-turistice din România şi monografia Peşterii Meziadului. Broşura de promovare a destinaţiei eco-turistice Pădurea Craiului, tradusă în limba norvegiană, face şi ea parte din bagajul cu care cei doi bihoreni pleacă în Peninsula Scandinavă. De asemenea, promovarea destinaţiilor eco-turistice din România, printre care se numără şi Munţii Pădurea Craiului, este făcută şi prin intermediul unor site-uri şi pagini de socializare din ţara noastră şi din Norvegia.

4padurea craiului

Toate aceste activităţi sunt posibile prin proiectul „Descoperă Eco-România” implementat de CAPDD Bihor si Ethical Travel Portal Norvegia, cu sprijinul financiar al Fondului ONG în România, program finanţat de Granturile SEE şi administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Activităţile din cadrul proiectului se desfăşoara în perioada martie-aprilie 2016 iar valoarea totală a acestora este de 6.950 euro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase