PR – profit de şase ori mai mare

PR – profit de şase ori mai mare
Poşta Română (PR) a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit brut de 35,6 milioane de lei, de aproape şase ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut.

Operatorul naţional în domeniul serviciilor poştale a plătit luna trecută peste 13,5 milioane de lei către cei doi acţionari, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Fondul Proprietatea. „Cei peste 13 milioane de lei au fost plătiţi sub forma dividendelor aferente anului trecut”, precizează Nicoleta Vartic, şef Serviciu Relaţii Mass-Media PR.

Explicaţie

Care sunt factorii care au determinat această creştere? Operatorul de la Direcţia Regională de Poştă din Cluj-Napoca o pune pe seama numărului mare de contracte încheiate în ultima perioadă.

„Poşta Română a încheiat mai multe parteneriate cu diverse companii şi instituţii financiare, în urma cărora clienţii respectivelor companii îşi pot achita diverse facturi şi rate la oficiile poştale informatizate”, spune Nicoleta Vartic. Potrivit informaţiilor furnizate de PR, compania naţională este operatorul cu cea mai mare reţea de retail din ţară, livrând corespondenţa la peste 7 milioane de adrese.

Lăcomie

Orădeanul de rând, unul dintre beneficiarii serviciilor prestate de PR, nu vede cu ochi buni această creştere extraordinară a profitului. „Lăcomia e mare. Nu mai apelez la serviciile Poştei, fiindcă îmi par prea scumpe, având în vedere calitatea lor. Au profitul acesta fiindcă sunt scumpi”, opinează Nicu Pantiş, un sudor de 50 de ani. Mai temperată este părerea unui tânăr de 25 de ani, Kadar Ferencs.

„Merg la Poştă doar în interes de serviciu, cu o corespondenţă destul de stufoasă. Dacă au un asemenea profit, înseamnă că a crescut şi cererea”, spune Kadar. În privinţa tarifelor practicate de PR, operatorul de la regionala Cluj ne-a comunicat că acestea nici nu au crescut, dar nici nu au scăzut în ultima perioadă.

Claudia Curta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !