Prea mici pentru „Prima Casă”

3Comentarii
ORADEA – Doar puţin peste 3% dintre români şi-ar putea permite o locuinţă prin programul „Prima Casă”. Conform unui sondaj realizat de site-ul de recrutare Myjob, doar 3,26% dintre români au veniturile necesare petru obţinerea unui credit imobiliar în cadrul noului program lansat de Guvern.

Peste o treime dintre participanţii la sondaj – 33,52% – declară că nu au un salariu atât de mare încât să beneficieze de „Prima Casă”, iar 11,13% nu vor accesa programul pentru că nu au siguranţa jobului actual. Doar 1,29% contează pe o mărire de salariu pentru a-şi putea cumpăra o locuinţă în acest fel, în timp ce 4% declară că numai împreună cu partenerul/a de viaţă se încadrează în condiţiile impuse de statul român şi băncile partenere. Totodată, 46,8% dintre respondenţi au declarat că sunt nevoiţi să-şi schimbe actualul job şi caută un loc de muncă.

Categorii

Sondajul a fost efectuat online la nivel naţional în perioada 24-29 iunie 2009, pe un eşantion reprezentativ de peste 2.700 de respondenţi. Dintre acestia, 44% au studii superioare şi postuniversitare şi alti 23% au absolvit o formă de învăţământ postliceală. 55% dintre participanţii la sondaj sunt bărbaţi şi doar 45% femei, iar ca grupă de vârstă, majoritari sunt cei între 21 şi 35 de ani (58% dintre respondenţi). În acest segment, 29% motivează că nu pot accesa programul „Prima Casă” din cauza salariului mic, iar 8% afirmă că nu au siguranţa jobului.

Dan Birta

Normele la „Prima Casă”



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor