Preavize pentru 6.380 de cfr-işti

Preavize pentru 6.380 de cfr-işti
CFR Marfă le-a înmânat, în 5 februarie, preavizele celor 6.380 de salariaţi care urmează să fie disponibilizaţi, iar 10% dintre aceştia au refuzat să semneze, o parte dintre ei intenţionând să acţioneze în instanţă administraţia companiei, a declarat marţi pentru NewsIn preşedintele FNFMC.

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial (FNFMC) a fost de acord cu disponibilizările, însă nu am înţeles de unde au scos oficialii din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) cifra de 6.380, pentru că aceştia nu au discutat cu sindicatele. Este cert că din martie vor fi concediaţi peste 6.000 de angajaţi la Marfă, iar la CFR Călători circa 1.000 de salariaţi vor primi preavizele în aprilie, restul de la CFR Infrastructură urmând să le primească în luna mai”, a precizat Gheorghe Frăţică.

De asemenea, preşedintele FNFMC a menţionat, referindu-se la salariaţii care vor fi disponibilizaţi de la CFR Marfă, că venitul de completare reprezintă diferenţa dintre valoarea şomajului (şomaj tehnic 75%) şi salariul mediu net pe economie aferent lunii ianuarie 2010 în care s-a produs diponibilizarea, dar nu va depăşi salariul mediu net pe economie.

“Dacă un salariat a avut un venit lunar de peste 1.500 lei, va lua, după disponibilizare, până la 1.390 lei. Salariaţii care au vechime între 0 şi 15 ani vor primi 12 venituri de completare, cei cu vechime între 15-25 ani vor încasa 13 salarii, iar cei cu vechime de peste 25 de ani 15 venituri. De asemenea, la plecare toţi cei disponibilizaţi vor primi două salarii medii pe economie”, a mai spus Gheorghe Frăţică.

Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial, cei 10% dintre angajaţii care urmează să fie disponizilizaţi refuză să semneze, deoarece consideră că nu sunt respectate criteriile din contractul colectiv de muncă şi nici cele din Codul Muncii. ”Prin urmare, o partea dintre aceştia, nu ştim exact câţi, vor acţiona în instanţă administraţia CFR Marfă”, a spus Frăţică.

“Au fost păstraţi unii salariaţi care au societăţi comerciale, pe când aceştia ar fi trebuit să fie primii disponibilizaţi. Au fost păstraţi de către Administraţie salariaţi care au fost sancţionaţi pentru abateri şi care au cauzat prejudicii companiilor. De asemenea, au fost afectaţi de măsura disponibilizărilor salariaţii care au mai mulţi copii în întreţinere. Ceea ce mi se pare incorect din partea oficialilor MTI, este că în condiţiile în care sunt disponibilizaţi de la cele trei companii CFR peste 10.000 de salariaţi, rămân în sistem peste 70 de directori. În centrală la CFR Marfă vor rămâne 12 directori, 18 la CFR Infrastrcutură şi 17 la Călători. Alţi 24 de directori vor rămâne la regionalele din ţară, fără să îi mai punem la calcul pe cei de la filialele căilor ferate”, a precizat Frăţică.

Ministrul transporturilor Radu Berceanu declara, în 29 ianuarie, că salariaţii CFR care urmează să fie disponibilizaţi vor beneficia de două salarii medii pe economie, iar în perioada de şomaj vor primi diferenţa dintre indemnizaţia de şomaj şi valoarea salariul mediu pe economie, potrivit unei Ordonanţe adoptate de Guvern.

Ministerul Transporturilor intenţionează să disponibilizeze în acest an circa 10.000 de angajaţi din cadrul CFR, majoritatea, circa 6.500 de persoane, urmând să plece de la CFR Marfă.

Sursa NewsIn



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase