Prefectura da peste cap planurile „culturale” ale CJ

20Comentarii
Prefectura da peste cap planurile „culturale” ale CJ
După câteva săptămâni de aşteptare, Prefectura a luat, finalmente, o poziţie limpede vizavi de hotărârile Consiliului Judeţean privind instituţiile de cultură.

Reamintim că la finalul lunii ianuarie, CJ Bihor bulversa mediul cultural din Oradea, printr-o serie de hotărâri care desfiinţau şi înfiinţau instituţii. Se desfiinţau Teatrul de Stat Oradea şi Teatrul Arcadia. În schimb, se înfiinţau două aşa-numite „instituţii de spectacole” – Iosif Vulcan şi Szigligeti Szinhaz.
Aceste două instituţii nou-create înglobau cele două teatre. Mai mult, preluau de la Filarmonica şi ansamblurile folclorice profesioniste Crişana şi Nagyvarad.
O dată cu aceste permutări, managerul Teatrului de Stat Oradea – Lucian Silaghi şi cel al Teatrului Arcadia – Marius Aron, îşi pierdeau posturile. În schimb, deveneau manageri la „Vulcan” şi „Szigligeti” Daniel Vulcu, susţinut de PNL şi Cvikker Katalin – preferată de UDMR.

Motive cu duiumul

Redăm în continuare multiplele motive invocate de Prefectură: „Cererea noastră de reanalizare a hotărârilor în vederea revocării lor se bazează pe mai multe încălcări ale unor legi şi acte normative, fapt arătat pe larg în adresă. Iată-le, în rezumat:
  • articolul 1 din Regulamentul de reorganizare al instituţiilor publice de cultură subordonate Consiliului Judeţean Bihor este în contradicţie cu restul prevederilor, pentru că nu conţine dispoziţii cu privire la reducerea posturilor sau la preluarea personalului, al patrimoniului sau al bugetului instituţiilor existente supuse reorganizării;
  • coroborarea art. 4, 15 şi 16 din Regulament indică faptul că termenul de „reorganizare” este impropriu, fiind vorba, în fapt, de desfiinţarea unor instituţii şi înfiinţarea altora noi;
  • în Hotărârile 5, 6 şi 7, prin care se reorganizează Filarmonica de Stat şi se înfiinţează Instituţiile de spectacole „Iosif Vulcan” şi „Szigligeti Szinhaz” (Organigramă, stat de funcţii şi regulament de organizare şi funcţionare) nu se face nici o referire la posturile reduse, aşa cum ar fi cazul dacă am avea de-a face, într-adevăr, cu o reorganizare;
  • Hotărârile 5, 6 şi 7 încalcă prevederile OG nr. 21/ 2007 care prevede că elaborarea regulamentelor de organizare şi funcţionare, precum şi propunerile pentru organigrame şi stat de funcţii se fac de către instituţia de cultură şi doar se aprobă de către autoritatea administraţiei publice judeţene care are în subordine respectivele instituţii de cultură;
  • au fost încălcate prevederile OG nr. 63/ 2002, prin adoptarea Hotărârilor 6 şi 7, deoarece pentru noile denumiri ale instituţiilor de cultură publice nu s-a solicitat avizul Comisiei judeţene Bihor de atribuire de denumiri;
  • Hotărârile în cauză încalcă şi dispoziţiile Legii nr. 53/ 2003 (Codul muncii), în ceea ce priveşte concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, deoarece personalul instituţiilor de cultură reorganizate nu este preluat de noile instituţii, posturile acestora fiind ocupate prin concurs, caz valabil atunci când se desfiinţează instituţii existente pentru a se înfiinţa altele noi;
  • nu în ultimul rând au fost nesocotite prevederile Legii nr. 52/ 2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, deoarece proiectele de hotărâri nu au fost supuse dezbaterii publice pentru a se primi sugestii şi propuneri.
Din toate aceste motive Instituţia Prefectului doreşte ca hotărârile în cauză să fie reanalizate în vederea revocării lor. De altfel, aceasta este a doua adresă (prima este din 8 februarie) pe care Instituţia Prefectului a înaintat-o spre Consiliul Judeţean în privinţa celor patru hotărâri, tocmai pentru că am dorit să avem o mediere amiabilă înainte de a fi obligaţi să luăm alte măsuri.
Aşteptăm cu încredere şi interes „analiza autorităţii deliberative, în proxima şedinţă ordinară”, de mâine, 24 februarie, cu privire la aspectele sesizate, aşa cum se precizează în adresa de răspuns a Consiliului Judeţean, nr. 1966, înregistrată la instituţia noastră, ieri, 22 februarie”.



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor