Pregatesc premiera Cartea Junglei, in tabara la Rachitele

Reactualizat la:
Pregatesc premiera Cartea Junglei, in tabara la Rachitele
Copiii care au fost selectaţi pentru premiera „Cartea Junglei”, o producţie a Trupei Liliput cu contribuţia unor actori din cadrul Szigligeti Színház Oradea, se pregătesc la Răchiţele, în Cluj.

Premiera are loc în 25 noiembrie, la Filarmonică, iar tabăra de pregătire durează nouă zile. În acest timp, micii actori deprind elementele principale de mişcare şi dramaturgie. Exerciţiile de mişcare sunt executate sub comanda doamnei Tóth Tünde şi a dl. Dimény Levente, iar exerciţiile de canto sub coordonarea dl. Szőke Kavinszki András. Copiii participă şi la jocuri de dezvoltare a personalităţii şi de întărire a încrederii. Această tabără a fost organizată pentru a armoniza munca artiştilor cu entuziasmul amatorilor, dar şi pentru ca protagoniştii piesei să se cunoască unii pe alţii. Ministerul Culturii a sprijinit proiectul cu 7 mii de lei, iar CL Oradea cu 5 mii de lei. Cartea Junglei este pusă în scenă în cadrul Programului Şcoala în teatru – Teatrul în şcoală, finanţat din bugetul teatrului.

Dl.Szőke Kavinszki András, directorul artistic al Trupei Liliput, spune că la preselecţie s-au prezentat 60 de copii dintre care în prima fază au fost aleşi 35. În tabără au fost prezenţi 34 de copii. Spectacolul se adresează tinerilor care au trecut de vârsta teatrului de păpuşi însă nu se află printre spectatorii pieselor dedicate adulţilor. Regizorul spectacolului este Horányi László, directorul artistic al teatrului de păpuşi Esztergom, hainele şi decorurile au fost proiectate de Horányi Júlia, iar coreograf este Ivácson László.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !