Implementarea noii prevederi a Legii Educaţiei a pus probleme încă de la început, iar acestea ar putea să continue. Şi asta pentru că mobilierul special pentru dotarea sălilor nu este instalat în toate şcolile, materialele didactice sunt în curs de achiziţie, iar dascălii care vor preda la clasa pregătitoare nu au fost încă instruiţi.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor dau asigurări că sălile de clasă vor fi dotate corespunzător până în 5 septembrie, cu cinci zile înainte ca cei 3.600 de micuţi din Bihor, înscrişi în clasa pregătitoare, să înceapă noul an şcolar.
„Clasa pregătitoare porneşte din septembrie 2012. Şcolile se pregătesc pentru asta. Sălile de clase încep să fie dotate. Unele şcoli au achiziţionat deja mobilierul, iar dotările se vor încheia în 5 septembrie. În Oradea, toate clasele pregătitoare vor funcţiona în şcoli. În judeţ s-ar putea ca, acolo unde şcolile nu au spaţiu, clasa pregătitoare să funcţioneze la grădiniţe”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct Kerye Hajnal.
Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei a elaborat şi planurile-cadru după care vor lucra cadrele didactice. Elevii din clasa pregătitoare vor studia comunicare, matematică, explorarea mediului, muzică, mişcare, educaţie pentru societate, educaţie fizică şi sport, dezvoltarea personală, arte vizuale, lucru manual şi religie, plus o materie opţională.
Citiți principiile noastre de moderare aici!