Pregatiri pentru „Piramida”

2Comentarii
Pregatiri pentru „Piramida”
De la 1 martie, atât impozitele şi taxele locale cât şi veniturile bugetare din chirii şi concesiuni se încasează într-un singur loc, la Camera 14 din Primăria Oradea.

Pentru aceasta, două funcţionare care lucrau exclusiv la Camera 13 pentru încasarea veniturilor bugetare din chirii şi concesiuni au fost transferate la Camera 14, unde încasează suplimentar şi taxele şi impozite locale.

„Măsura vine în sprijinul cetăţenilor, pentru ca aceştia să-şi poată plăti obligaţiile bugetare în cel mai scurt timp la celel nouă ghişee de la Camera 14. Astfel, personalul care realizează activităţi de încasare în numerar, respectiv angajaţi ai  Administratiei Imobiliare Oradea şi ai Direcţiei Economice din cadrul Primariei Oradea se pregătesc în  acest mod pentru noul program de lucru cu publicul, ce urmează să se defăşoare în locaţia nou amenajată din incinta Primăriei”, mai transmite municipalitatea, prin Biroul de Presă.

Locaţia nou amenajată în fosta curte interioară a Primariei a fost supranumită „Piramida lui Bolojan” datorită aspectului caracteristic al luminatorului care îi asigură lumină naturală. Ea ar trebui finalizată până în luna mai.

„Într-un an se emit circa 375.000 de chitanțe, dovadă că cel puţin de atâtea ori orădenii au intrat, cu treburi, în clădirea Primariei”, a motivat Bolojan investiţia în extinderea clădirii Primariei. În plus, edilul şef a apreciat că transparenţa şi camerele video din Biroul Unic îi vor inhiba pe funcţionarii tentaţi să primească „atenţii” de la cetăţenii veniţi cu probleme.

C.H.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor