Pregătiri pentru „Robotics Championship”

De Crina Dobocan
Aspecte de la edițiile anterioare
Aspecte de la edițiile anterioare - © Foto: UO
Elevii și studenții pasionați de robotică și tehnologie sunt așteptați la „Robotics Championship”.

Universitatea din Oradea se pregătește pentru Competiția Internațională „Robotics Championship”. Evenimentul este organizat de Departamentul de Mecatronică al Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică și va debuta cu un workshop destinat elevilor şi studenţilor pasionați de robotică și tehnologie. Acesta va avea loc joi, 14 martie, de la ora 16:00, la parterul Bibliotecii Universității din Oradea.

În total, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Concursului Internațional „Robotics Championship” vor fi organizate șase workshop-uri. Ele vor fi ținute din 3 până în 5 mai 2019, la Era Shopping City.
Următoarele workshop-uri sunt programate pe 21 martie, 28 martie, 4 aprilie, 11 aprilie și vor avea loc în cadrul Universității din Oradea.

Fără costuri de înscriere

„Până la finalul workshop-urilor, elevii au posibilitatea de a asambla kit-urile de roboți autonomi de line follower și minisumo, care sunt pregătite în următoarea perioadă, majoritatea suporturilor și roților fiind deja printate, cu mențiunea că pentru elevi nu există nicio taxă de înscriere sau de participare, toate materialele fiind achiziționate cu ajutorul Departamentului de Mecatronică din cadrul Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică sau de alte firme care doresc să sponsorizeze acțiunile”, anunță organizatorii.

Premergător evenimentului, echipa organizatoare a promovat campionatul în liceele orădene și a încheiat parteneriate cu 10 dintre acestea.

„Înainte de a demara concursul și whorshop-urile, am prezentat atât Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, cât și Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației. Sunt singurele din țară organizate de o facultate de inginerie. În plus, sunt susținute de mentori voluntari ai facultăților I.M.T. și I.E.T.I. sau de elevi de la Liceul Greco-Catolic, și cu componente cumpărate din fonduri proprii pentru elevii dornici să construiască un robot”, a declarat Anton Daniel, coordonatorul Concursului „Robotics Championship”.

Participanți din țară și străinătate

Rezultatele promovării evenimentului se văd în numărul mare de participanți înscriși – 150, majoritatea elevi la liceele din Oradea. De asemenea, Clubul de Robotică din cadrul Departamentului de Mecatronică s-a îmbogățit cu 20 de membri.

La ediția din acest an a concursului „Robotics Championship”, organizatorii mai așteaptă 250 de participanți din Mexic, Tunisia, Estonia, Turcia, Polonia, India, Mongolia, Indonezia etc. Alături de pasionații de robotică din țară, aceștia sunt gata să participe la cele 11 probe pentru a cuceri titlurile de campioni.

„Dorim să deschidem colaborări internaționale între studenți și companii în vederea asigurării dezvoltării unei noi generații de ingineri, programatori și proiectanți, rezultatul scontat al evenimentului fiind dezvoltarea studenților și elevilor, oferindu-le un avantaj semnificativ vizavi de metodele convenționale de învățare”, mai spune Anton Daniel.

Detalii despre competiție se pot găsi pe site-ul Robotics Championship – www.rc.univoradea.ro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !