Pregătiri pentru Schengen la frontieră

1Comentariu
Pregătiri pentru Schengen la frontieră
ORADEA - Noul şef al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, comisar şef Viorel Nemeş, a declarat vineri că printre priorităţile lui, din momentul numirii pe această funcţie, se numără pregătirea structurilor subordontate pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar şi combaterea corupţiei în rândul poliţiştilor de frontieră.

Din cele 6 capitole pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a adera la Schengen, patru sunt cu privire la activitatea poliţiei de frontieră. România, fiind potrivit şefului DPF Oradea, statul care va avea cea mai mare frontieră externă după Finlanda, va primi 540 de milioane de euro pentru a-şi securiza graniţa externă. „Dacă în Ungaria au fost 15 evaluatori, pentru aderarea la Schengen, în România vor veni 24, tocmai din cauză că vom avea o graniţă externă foarte mare. Ne vom pregăti la modul cel mai serios”, a declarat comisarul şef Viorel Nemeş. Ca urmare, în cadrul DPF Oradea urmează să fie înfiinţat un Compartiment Schengen, format din cadre bine pregătite, care să urmărească modul în care structurile subordonate direcţiei se pregătesc de aderarea la Schengen.

Dacă lucrurile merg bine, România ar trebui să intre în spaţiul Schengen şa 1 martie 2011. Până atunci există mai mulţi paşi care trebuie parcurşi. „S-a făcut deja o cerere de intenţie, din partea ţării noastre, pentru aderarea la spaţiul Schengen, urmează să primim nişte chestionare care trebuie completate, pe urmă se stabilesc evaluatorii şi un calendar de pregătire. Tot personalul din Poliţia de Frontieră va fi evaluat, de la comandanţi până la ultimul lucrător”, a explicat şeful DPF Oradea. Potrivit sursei citate după aderarea la Schengen, în cadrul DPF Oradea va rămâne 45%-50% din personalul actual.

O altă prioritate a comisarului şef este şi oprirea migraţiei dinspre Republica Moldova dar şi combaterea corupţiei şi îmbunătăţirea imaginii poliţiei de frontieră. „Trebuie să-i depistăm pe cei care nu fac cinste instituţiei. Voi manifesta toleranţă zero faţă de actele de corupţie. Trebuie să lucrăm la îmbunătăţirea imaginii poliţiei de frontieră care a avut de suferit aici la Oradea”, a conchis directorul DPF Oradea.

Georgiana Anghel



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor