În aşteptarea OK-ului de la Ministerul Transporturilor pentru cei 600 de metri liniari de teren care lipsesc drumului expres, aflaţi în proprietatea CFR, executivul pune pe masa aleşilor locali o continuare a acestui drum. Primarul Ilie Bolojan a prezentat detaliile proiectului de prelungire a drumului expres prin crearea unui drum de legătură între strada Suişului şi Calea Bihorului, în lungime de 2,8 km.
„Actualul drum, paralel cu calea ferată, urmează să fie prelungit, iar pe această porţiune să fie reabilitată şi Calea Bihorului. La capăt, strada Bihorului va continua până va ajunge la giraţia de la Magazinul Real din Episcopia. Proiectul va fi derulat începând cu această toamnă şi se va întinde pe o perioadă de doi ani. Această lucrare va duce la descongestionarea circulaţiei pe traseul Magazinul Crişul – Gara CFR – B-dul Ştefan cel Mare, creându-se astfel o legătură mai bună între zona de deal şi ieşirea înspre Ungaria şi înspre Satu Mare”, a spus Bolojan.
Edilul promite şi asfaltarea tuturor străzilor care coboară de pe deal şi intră în strada Bihorului.
Exproprieri de 400.000 euro
Studiul de fezabilitate al investiţiei este aprobat, urmând ca indicatorii tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Drum de legătură între str. Suişului şi Calea Bihorului” să fie aprobaţi în şedinţa Consiliului Local de miercuri. Primarul spune că anul acesta ar urma să se termine proiectul tehnic şi să se pornească procedura de expropiere a terenurilor afectare. S-a estimat că contravaloarea terenurilor care vor fi expropriate este de cca 400.000 euro. Licitaţia pentru execuţie ar trebui terminată tot anul acesta.
Valoarea totală a lucrărilor este estimată la 8.975.714 euro (inclusiv TVA). „Pentru că există o diferenţă de nivel, din cei aproape 3 km ai drumului, 270 de metri liniari îi va reprezenta un pasaj rutier cu două benzi. Iniţial vom demara lucrările din bugetul local, urmând ca în câteva luni de zile să stabilim pe ce axă vom depune proiectul spre finanţare europeană”, a mai primarul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!