Premiaţi pentru creaţie

Şcoala cu clasele I-VIII Hotar-Ţeţchea a fost vineri 15 ianuarie 2010 gazda unui concurs de creaţie literară şi plastică .

Evenimentul a fost dedicat aniversarii a 160 de ani de la nasterea marelui poet naţional Mihai Eminescu.Concursul s-a adresat preşcolarilor şi elevilor claselor I-VIII din cele două unităţi şcolare. Elevii înscrişi au pregãtit la alegere: să recite poezie, să realizeze o creaţie plastică (portret, scene din opere etc.), să prezinte creaţiile proprii (poezie, proza scurtă etc.)

Premii

Cele mai bune 3 lucrări din fiecare categorie au fost premiate cu o diplomă de participare de juriul compus din cadrele didactice membre ale comisiei metodice socio-umane.„Scopul acestei activităţi a fost acela de a pregătii elevii pentru provocările vieţii, vizând în special plăcerea de a citi, abilitatea de a comunica şi cultivarea gustului esteticului. Cunoaşterea vieţii şi a operei marelui poet naţional Mihai Eminescu şi influenţa creaţiei eminesciene asupra culturii naţionale, încurajarea afirmării tinerelor talente în domeniul creaţiei literare, promovarea literaturii şi artei naţionale, stimularea comunicării interculturale  este o obligaţie a tuturor cadrelor didactice”, spune profesorul Mădălina Lascu.     

„Personalitatea lui Mihai Eminescu ramâne modelul ideal al artistului naţional, fundament al limbii şi literaturii române”, a adăugat profesorul Liliana Lazăr.  „Eminescu a fost poetul nepereche şi în acest an, la 160 de ani de la naşterea marelui  poet ne este arătat tuturor în deplinătatea sa, ca poet, român, patriot  şi ca om”, a ţinut să precizeze profesorul Luminiţa Ilea.  

Veronica Bursaşiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !