Premiera: cursuri pentru ingrijitori de cai la o scoala profesionala din Harghita

De T. Ex.
Premiera: cursuri pentru ingrijitori de cai la o scoala profesionala din Harghita
© Foto: pixabay.com
O școală profesională din localitatea Sânmartin, județul Harghita, va organiza, în premieră, cursuri cu durata de trei ani pentru cei care vor să învețe cum să aibă grijă de cai. În viitor, astfel de cursuri ar putea fi organizate și pentru meseria de păstor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis Agerpres de Consiliul Județean Harghita, Școala profesională ”Tivai Nagy Imre” din Sânmartin va organiza, din toamnă, în premieră, cursuri de grăjdar.

Obţinerea calificării va dura trei ani iar pentru practică, elevii vor fi susținuți de ferma-şcoală de la Sânsimion, Clubul ecvestru ”Kavalliera” şi Asociaţia sportivă ”Kincsem” de la Siculeni, fiind aşteptate să se alăture demersurilor şi manejurile din judeţul Harghita. ”Scopul este ca domeniul ecvestru din judeţul Harghita şi din Transilvania să devină unul prioritar, iar formarea în meseria de grăjdar este doar unul dintre demersurile întreprinse în acest sens”, se precizează în comunicatul CJ Harghita.

Potrivit sursei citate, şcoala profesională din Sânmartin poate asigura un cadru de organizare, prin colaborarea cu antreprenorii locali, și pentru cursul de păstor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !