Premieră de film orădean

1Comentariu
Premieră de film orădean
ORADEA – – O seară de film cu Emil Sauciuc şi oameni ai Oradiei. De acest lucru au avut parte, vineri seara, cei care au onorat invitaţia actorului şi regizorului Sauciuc, participând la premiera primului său film de scurtmetraj, intitulat „Fumuri”.

Cei prezenţi au avut parte de o prezentare inedită a subiectului propus de regizor, dezvoltat pe fondul intrării în UE. Pe parcursul unei luni şi jumătate, au fost alături de el colegii săi, actori, artişti şi oameni dedicaţi artei care au făcut posibilă realizarea filmului: Lucia Rogoz, Andrei Fazecaş, Lăcrămioara Aron, Nora Chiriac, Mihaela Gherdan, Alexandru Pop, Florin Stan, Rin Tripa, Cosmina Beldie, Sever Culcea, Marius Florea, Noemi Lazici, Radu Milian, George Naş, Paul Paul, Bogdan Rusu, Teodora Romocea, Augustin Tărău, Radu Târnoveanu, Georgeta Varga, Romulus Grupa, fiecare rol atribuit dezvăluind actorul din omul care în viaţa de zi cu zi munceşte, creează şi trăieşte aici în oraşul în care lupta pentru valoare şi calitate tinde să spargă prejudecăţile unei societăţi aservite indiferenţei faţă de artă.

Dedicat familiei Hoduţ
Gazda serii a fost chiar Sauciuc, care a dezvăluit numeroasei asistenţe prezente în Sala multifuncţională a Cetăţii Oradea faptul că, deşi este primul său film, realizat cu buget 0, „este, în primul rând, o încercare făcută cu multă pasiune, dăruire şi dragoste. Doresc să vă placă ceea ce veţi vedea”, conchide actorul orădean. Subiectul filmului este adresat omului contemporan şi dezvăluie atitudinea împotriva intoleranţei. Faptul că protagoniştii sunt oameni care trăiesc aici şi pe care îi întâlneşti zi de zi a stârnit o şi mai mare apreciere a publicului, care a gustat cu plăcere din „bucata de tort” oferită de regizor.

Surpriza serii a fost prezentarea unui material filmat de regretatul Călin Hoduţ, „Fumuri” fiind realizat, de altfel, în memoria familiei Hoduţ.

 

Laura Voicu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor