Premieră în tenisul românesc

Familia Nemeş
Familia Nemeş
Patru fraţi din Oradea i-au uimit pe organizatorii turneului din 3-6 august, de la Târgu Mureş, reuşind să se impună la două categorii de vârstă. Performanţa familiei Nemes este un caz extrem de rar în tenis, participarea celor patru fraţi la un turneu naţional constituind, cu siguranţă, o premieră în tenisul românesc.

La categoria 10 ani, Narcisa Nemes s-a impus în finală în faţa Laurei Bogdan din Bistriţa, scor 6-4, 6-3, meci pe care l-a câştigat chiar de ziua ei, făcându-şi aşadar un cadou deosebit. Narcisa este una dintre jucătoarele de valoare ale României, fiind clasată în acest an în primele cinci tenismene ale ţării, fiind convocată la un stagiu de pregătire cu lotul naţional.

Jozsef Nemes a câştigat primul loc la 14 ani, învingându-l în finală pe Marian Anghel (Alba Iulia), scor 7-5, 7-5. Nora Nemes reprezintă, la cei şase ani ai săi, unul dintre marile talente ale tenisului din Oradea. Ea a reuşit, de altfel, să se califice în finala unui turneu naţional, Trofeul „Livella”, desfăşurat în urmă cu o săptămână la Oradea.

La turneul de la Târgu Mureş ea a fost eliminată de adversara din finală a surorii ei mai mari. Nimrod Nemes a primit medalia pentru cel mai tânăr jucător al turneului. Deşi are doar patru ani, Nimrod evoluează cu mare dezinvoltură pe terenul de tenis. Narcisa, Jozsef, Nora şi Nimrod sunt pregătiţi de către tatăl lor, Iosif Nemes.

Participarea lor la turneele interne şi internaţionale este posibilă datorită sprijinului constant oferit de către sponsorul acestora, domnul Antonio Papalia, patronul firmei Cseh Beton Construcţii SRL, care de patru ani le sprijină cariera sportivă. Cei patru fraţi participă în aceste zile la turneul naţional „Cupa Iris”.

Adrian Ciucuriţă



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase