Premiera nationala pentru victimele incarcerate

Gen. Ioan Baş, şeful ISU Crişana, şi dr. Hadrian Borcea
Gen. Ioan Baş, şeful ISU Crişana, şi dr. Hadrian Borcea
Victimele accidentelor rutiere vor fi descarcerate mai repede din orice vehicul.

Cu doar 8000 de euro dintr-un proiect finanţat de Rompetrol, prin programul “Împreună pentru fiecare”, urgentiştii bihoreni vor salva de acum încolo mai repede şi cu o siguranţă mult mai mare victimele din accidente rutiere încarcerate în orice tip de vehicul.

Pentru orice vehicul

Proiectul “Ora de aur” a început să fie implementat din august în Bihor, în premieră naţională. de către membrii fundaţiei SARTISS (Serviciul pentru Asistenţă în Situaţii Speciale), ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor (inclusiv SMURD) şi consilierii judeţeni.

De la debutul proiectului, 120 de pompieri de la ISU Crişana au învăţat să extragă victimele din oricare tip de vehicul din cele 20.000 de vehicule cu elemente de siguranţă câte sunt acum în uz în Europa şi SUA. Dr. Hadrian Borcea, medic-şef la UPU Oradea, a declarat că ponderea maşinilor vechi (obişnuite) din trafic din ţara noastră e încă ridicată, dar apariţia din ultimii ani, pe şoselele româneşti a modelelor noi de maşini comportă riscuri atât pentru victimele încarcerate cât şi pentru salvatori.

Pe tablete PC

Cu acest proiect, pompierii pot afla în doar câteva secunde, pe baza unui program informatic, cu soft special, tipul maşinii în care sunt victimele încarcerate şi prin urmare pot şti cu exactitate cum pot să descarcereze victimele fără teama de a atinge elemente ale maşinii ce pot pune în pericol şi mai mare victimele şi care le pot periclita şi lor siguranţa.

Cinci mini-laptopuri (tablet PC) au fost date deja la tot atâtea echipaje de urgenţă de la SMURD Oradea (Detaşamentul 1), la Marghita, la Aleşd, Beiuş şi Salonta. Un al şaselea tablet PC rămâne la dispeceratul ISU pentru ca potenţiale accidente consumate în alte zone unde echipajele de descarcerare nu au un astfel de laptop (Detaşamentul 2 Oradea, Ştei, Tinca, Sălard şi Săcueni) să primească la fel de repede datele despre maşină, prin staţie sau prin telefon, de la bază.

Cum se foloseşte

Dr. Borcea a explicat că la Oradea fiecare echipaj de prim ajutor are câte trei membri, iar în judeţ câte cinci. Cu noile dotări, membrii echipajelor nu îşi modifică atribuţiile:unul dintre pompieri transmite celuilalt cam ce maşină ar putea fi, un alt pompieri introduce datele în tablet PC şi află detalii despre elementele de siguranţă ale maşinii, comandantul de echipaj analizează situaţia, luând la urmă decizia optimă de descarcerare. Tablet PC transpune pe loc şi exact interiorul şi exteriorul tipului de maşină accidentat, cu un complex de informaţii despre elementele de siguranţă care nu trebuie atinse de salvatori în timpul descacerării. Programul arată inclusiv locaţia butonului de deschidere a capotei, becurile Xenon ce pot fi periculoase prin tensiunea ce o pot declanşa, senzorii ce pot fi în portiere sau în alt loc din habitaclu, buteliile din camioane, orice element de ranforsare care ar îngreuna şi întârzia descarcerarea victimelor.

Mai bine pentru pacienţi

Aplicarea proiectului va reduce la jumătate timpii de descarcerare a victimelor încarcerate. Dacă acum, media de descarcerare a victimelor de pe şoselele bihorene (timpul de la sosirea echipajului şi până la scoaterea victimelor din vehicule) e de 20 de minute, de acum încolo va fi de doar 10 minute. Fapt ce va duce implicit la reducerea procentului de risc pentru apariţia complicaţiilor ce pot surveni dacă victimele nu sunt scoase din vehicule în mod profesionist.

De reţinut că între cele 20.000 de tipuri de vehicule pe care le recunoaşte programul de pe tablet PC de la SMURD – ISU, nu figurează deloc nici Dacia 1310 şi nici Dacia 1000 pentru că cele două maşini nu au niciun fel de element de siguranţă special, astfel că pompierii pot decupa maşina în orice fel pentru a scoate victimele încarcerate fără a le pune în pericol şi mai mare şi fără ca ei înşişi să fie în pericol.

O.Ș.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase